Conecteaza-te cu noi

Eveniment

Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului

Partida Romilor

Publicat

pe

Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului este marcată în fiecare an la 27 ianuarie.

În 2020 se împlinesc 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare nazist Auschwitz şi, totodată, de la înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

Cu acest prilej, programul de informare „Holocaustul şi Organizaţia Naţiunilor Unite” a ales tema „75 years after Auschwitz – Holocaust Education and Remembrance for Global Justice”. Potrivit ONU (https://www.un.org), tema reflectă importanţa, după 75 de ani de la Holocaust, a acţiunii colective împotriva antisemitismului şi a altor forme de prejudecată pentru a asigura respectul pentru demnitatea şi drepturile tuturor oamenilor de pretutindeni.

Rezoluţia 60/7 din 2005 a Adunării Generale a ONU, care a decis marcarea Zilei internaţionale de comemorare a victimelor Holocaustului, încurajează statele să comemoreze victimele Holocaustului şi să dezvolte programe educaţionale în materie de Holocaust. De asemenea, documentul respinge orice negare a Holocaustului ca eveniment istoric, fie integral sau parţial, şi felicită statele care s-au angajat în mod activ în conservarea siturilor care au servit ca lagăre de exterminare naziste, lagăre de concentrare, lagăre de muncă forţată şi închisori în timpul Holocaustului.

Totodată, Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite 61/255 adoptată la 26 ianuarie 2007 condamnă orice negare a Holocaustului şi îndeamnă toate statele membre să respingă fără rezerve negarea Holocaustului.

Documentul apreciază instituirea de către secretarul general al ONU a programului de informare „Holocaustul şi Naţiunile Unite” şi, de asemenea, salută includerea de măsuri în programele educaţionale ale statelor membre în vederea neutralizării încercărilor de a nega sau minimiza importanţa Holocaustului.

În fiecare an, cu prilejul Zilei internaţionale de comemorare a victimelor Holocaustului sunt organizate o serie de manifestări şi de activităţi la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York şi la birourile ONU din întreaga lume.

Tema manifestărilor organizate în 2019, cu prilejul Zilei internaţionale de comemorare a victimelor Holocaustului, a fost „Rememorarea Holocaustului: Cereţi şi apăraţi drepturile omului”. Alegerea acestei teme a avut în vedere aniversarea în 2019 a 70 de ani de la semnarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi a Convenţiei privind prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid.

Continuați să citiți
Clic pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015