Connect with us

Cultura

Actori renumiţi, printre care şi trupa de actori romi Giuvlipen, joacă în curtea unei case din Zalău, la festivalul Curtea Artiştilor

Partida Romilor

Published

on

Actori precum Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu, Florin Piersic junior, Marian Râlea şi Marius Bodochi, alături de Giuvlipen – singura trupă de teatru formată din actori profesionişti romi, sunt aşteptaţi la ediţia din acest an a festivalului de teatru în aer liber Curtea artiştilor, o manifestare culturală neconvenţională ce se desfăşoară, aşa cum îi spune şi numele, în curtea casei unui pasionat al genului din Zalău – tânărul actor Darius Prodan.

Darius Prodan, care este şi preşedintele Asociaţiei Pro Teatru, organizatorul evenimentului, a precizat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că festivalul, ajuns la ediţia a III-a, se va desfăşura cu sprijinul financiar al Centrului de Cultură şi Artă Sălaj şi va programa, începând cu 1 iulie, spectacole de teatru pentru adulţi şi copii, dar şi concerte de muzică, în fiecare miercuri, vineri şi duminică, până în luna septembrie.

Curtea unde vor avea loc spectacolele va putea găzdui aproximativ 100 de persoane şi va fi amenajată în aşa fel încât să respecte toate restricţiile actuale impuse de pandemia de COVID-19.

„Ne-am luat toate măsurile de siguranţă. Spectatorii vor sta la o distanţă de doi metri. Toţi voluntarii şi organizatorii vor avea măşti. Vor fi puse la dispoziţie pentru spectatori dezinfectant, termometru pentru a lua temperatura. Deci aş vrea să înlăturăm, în principal, orice dubiu legat de siguranţă, din punct de vedere al pandemiei. Ne-am luat absolut toate măsurile impuse de Guvern, plus altele, chiar dacă nu ne obligă. Noi de dorim, în primul rând, siguranţa spectatorilor. (…) Programul, în mare parte, se va desfăşura în felul următor: în fiecare miercuri spectacole de teatru de la ora 19,00, în fiecare vineri spectacole de teatru sau concerte de la ora 21,00 şi în fiecare duminică spectacole pentru copii, de la ora 18,00”, a declarat preşedintele Asociaţiei Pro Teatru.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc pe 1 iulie, cu un „one man show” al actorului Florin Coşuleţ. În luna iulie, printre cei care vor poposi în „Curtea artiştilor” din Zalău se numără trupa de teatru Giuvlipen – singurul teatru din ţară cu actori profesionişti romi, Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu şi Matei Constantin.

„În august şi septembrie îi avem invitaţi pe Florin Piersic junior, Marian Râlea, Marius Bodochi, Ada Milea şi Bobo Burlăceanu. Mai negociem şi cu alţi artişti. Am primit nenumărate cereri. Sigur, e şi contextul pandemiei, dar mi se pare că am început să punem Zalăul pe harta teatrului. (…) Important e că noi să reuşim să le oferim oamenilor magia teatrului şi magia spectacolului şi să demonstrăm că acest teatru, cultura, nu e o distracţie, o cheltuială, un chef sau o petrecere, ci cultura este un motor de dezvoltare a societăţii. Dezvoltare economică, dezvoltare turistică, dezvoltare educaţională, dezvoltare socială şi aş spune chiar o metodă de prevenţie a unor boli precum depresia sau cele cauzate de stres. (…) Sigur că noi ne simţim bine, facem ce ne place, dar nu este un chef cu mici şi bere”, a subliniat organizatorul evenimentului.

Darius Prodan a reamintit că asociaţia pe care o conduce are în lucru un proiect de amenajare a unui punct termic într-un „laborator de cercetare şi educaţie prin teatru”, spaţiu care ar putea fi dat în folosinţă, parţial, în luna octombrie, printr-un spectacol despre tăierile ilegale de arbori din România, realizat de Pro Teatru printr-un proiect finanţat de AFCN.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015