Connect with us

Educatie

Admiterea la Facultatea de Informatică Iaşi nu se mai face în baza examenelor

Partida Romilor

Published

on

Reprezentanţii Facultăţii de Informatică din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi au anunţat că, în acest an, nu va mai fi organizat examen de admitere şi nici de preadmitere.

Decanul Facultăţii de Informatică din cadrul UAIC Iaşi, Adrian Iftene, a precizat, pentru AGERPRES, că admiterea se va face doar pe bază de dosar, înscrierea fiind online.

„Vrem să mergem pe formula 25% media examenului de Bacalaureat sau a testului de preadmitere susţinut anul trecut de elevii de clasa a XI-a, 75% din nota de la una din probele de matematică sau informatică sau a testului de preadmitere susţinut anul trecut de elevii de clasa a XI-a. Spre deosebire de anii anteriori, în iulie nu vom mai organiza testul de preadmitere pentru elevii de clasa a XI-a”, a explicat decanul Facultăţii de Informatică din Iaşi.

Din data de 7 aprilie, candidaţii care doresc să participe la concursul de admitere la programele de studii de licenţă sau masterat organizate de UAIC au posibilitatea de a opta pentru completarea online a fişei de preînscriere şi a dosarului de concurs. Acest lucru poate fi realizat prin accesarea platformei inscriere.uaic.ro destinată atât candidaţilor cetăţeni români cu domiciliul în România sau în străinătate, cetăţenilor statelor membre UE şi SEE, cât şi candidaţilor din Republica Moldova sau etnicilor români din celelalte state.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015