Connect with us

Social

AMOFM Bucureşti: Absolvenţii instituţiilor de învăţământ pot beneficia de indemnizaţie de şomaj

Published

on

Absolvenţii din Bucureşti ai instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 16 ani pot solicita o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 6 luni, reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, informează miercuri Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti într-un comunicat.

Pentru a beneficia de indemnizaţia de şomaj, tinerii absolvenţi ai promoţiei acestui an ai instituţiilor de învăţământ trebuie să se înregistreze la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza căreia îşi au domiciliul, în maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, ca persoană care îşi caută activ un loc de muncă, se menţionează în comunicatul AMOFM.

Indemnizaţia de şomaj se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării – informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională.

Actele necesare pentru înregistrarea absolventului la AMOFM ca persoană în căutarea unui loc de muncă sunt actul de identitate, actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii şi declaraţia pe proprie răspundere privind starea de sănătate. Acest ultim document este un tipizat disponibil pe site-ul www.anofm.ro, la secţiunea Persoane fizice/Indemnizaţii de şomaj şi venituri de completare.

Depunerea actelor se poate face on-line, la adresa de e-mail a agenţiilor locale de sector.

Absolvenţii  instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 16 ani pot solicita o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 6 luni, la nivelul întregii ţări, pentru informaţii adresaţi-vă sucursalelor AJOFM.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015