Connect with us

La zi

ANM: Caniculă şi disconfort termic în cea mai mare parte a ţării, temperaturile ajung la 39 de grade

Published

on

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o atenţionare Cod galben de disconfort termic ridicat şi caniculă valabilă până la sfârşitul acestei săptămâni în mare parte din ţară.

Potrivit meteorologilor, în ultimele zile ale lunii iulie, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica treptat, disconfortul termic va creşte, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului va fi caniculă.

Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 şi 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia şi Muntenia. Local, noaptea, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

Luni, 26 iulie, local va fi caniculă şi disconfort termic ridicat în regiunile vestice.

Vremea va deveni caniculară și în Bucureşti, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar până la sfârşitul săptămânii disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat, potrivit prognozei speciale pentru Capitală în intervalul 26 – 31 iulie, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Valorile temperaturii maxime vor creşte de la 32…33 de grade luni, spre 35…36 de grade marţi, iar apoi se vor situa în jurul a 38 de grade. Temperatura minimă va avea valori, în general, de 20…22 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990Copyright © 2015