Connect with us

Social

ANM: Variaţii ale temperaturii aerului de la o zi la alta, în perioada 16 – 28 februarie

Partida Romilor

Published

on

 Regimul termic estimat pentru următoarele două săptămâni (16 – 28 februarie) va fi caracterizat de ample variaţii ale temperaturii aerului de la o zi la alta, cu o primă fază în care valorile termice vor fi în creştere (medii maxime de 6 grade), respectiv cu o a doua perioadă, după data de 24 februarie, când temperaturile scad din nou, arată prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat, în primele două zile ale intervalului, vremea va fi rece, cu temperaturi scăzute mai ales noaptea, dar apoi se va încălzi. Astfel, în intervalul 17 – 21 februarie, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă din an, cu maxime în medie de 7 – 9 grade şi minime în medie de la -2 la 0 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, vremea se va menţine apropiată de mediile climatologice ale sfârşitului de februarie, iar temperatura aerului nu va avea variaţii însemnate de la o zi la alta. În acest sens, media temperaturilor maxime se va situa între 9 şi 12 grade şi media minimelor va fi cuprinsă între -2 şi 1 grad. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalul 17 – 21 februarie şi în a doua parte a celei de-a doua săptămâni.

În Crişana, în primele două zile ale intervalului, vremea va fi rece, cu temperaturi scăzute mai ales noaptea, dar apoi se va încălzi. Astfel, în intervalul 17 – 21 februarie, valorile termice se vor situa în jurul celor cele normale pentru această perioadă din an, cu maxime, în medie, de 6 – 8 grade şi minime, în medie, de până la -2 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, vremea se va menţine apropiată de mediile climatologice ale sfârşitului de februarie, iar temperatura aerului nu va avea variaţii însemnate de la o zi la alta. Media temperaturilor maxime se va situa între 8 şi 11 grade şi media minimelor va fi cuprinsă între -3 şi 0 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalul 17 – 21 februarie şi în a doua parte a celei de-a doua săptămâni.

În zona Transilvaniei, în intervalul 15 – 17 februarie, vremea va fi deosebit de rece, cu temperaturi sub limita gerului mai ales noaptea. Între 18 şi 21 februarie, pe fondul încălzirii vremii, media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 4 şi 6 grade, iar cea a minimelor între -4 şi -2 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, vremea se va menţine apropiată de normalul termic al sfârşitului de februarie pentru această regiune, iar temperatura aerului nu va avea variaţii însemnate de la o zi la alta. Astfel, media temperaturilor maxime se va situa între 5 şi 8 grade şi media minimelor va fi cuprinsă între -6 şi -3 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii în general slabe va fi ridicată aproape în fiecare zi a perioadei celor două săptămâni.

În Maramureş, în intervalul 15 – 17 februarie, vremea va fi deosebit de rece mai ales noaptea, când temperaturile minime vor fi, în medie, între -12 şi -8 grade. Între 18 şi 21 februarie, pe fondul încălzirii vremii, media temperaturilor maxime se va situa între 3 şi 6 grade, iar cea a minimelor, între -5 şi -2 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, vremea se va menţine apropiată de normalul termic al sfârşitului de februarie pentru această regiune, iar temperatura aerului nu va avea variaţii însemnate de la o zi la alta. În aceste condiţii, media temperaturilor maxime se va încadra între 6 şi 8 grade şi media minimelor va fi cuprinsă între -4 şi -2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii în general slabe va fi mai ridicată în intervalul 17 – 21 februarie şi în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

În regiunea Moldovei, prima săptămână va fi caracterizată în mare parte de o vreme deosebit de rece, cu variaţii ale temperaturii aerului de la o zi la alta, astfel încât maximele vor fi cuprinse în medie între -2 şi 2 grade, iar media minimelor se va situa între -12 şi -4 grade, cu cele mai scăzute valori în nopţile de 16, 17, 19 şi 20 februarie, când local va fi ger. Cea de-a doua săptămână va debuta cu temperaturi în creştere, medii ale maximelor de 6 – 8 grade şi ale minimelor între -2 şi 0 grade, dar din 24 februarie se va răci din nou, astfel media valorilor diurne se va situa în jurul a 4 grade, iar cea a celor nocturne va oscila între -6 şi -4 grade. Temporar, se vor semnala precipitaţii slabe în cea mai mare parte a intervalului.

În Dobrogea, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în mare parte din prima săptămână, când vor fi oscilaţii ale temperaturii aerului de la o zi la alta, astfel că maximele vor fi cuprinse în medie între -4 şi 6 grade, iar media minimelor se va situa între -8 şi -2 grade, cu cele mai scăzute valori în nopţile de 16 şi 17 februarie. Cea de-a doua săptămână va debuta cu temperaturi în creştere, medii ale maximelor de 6 – 8 grade şi ale minimelor între 0 şi 2 grade, dar din 24 februarie se va răci din nou, iar media valorilor diurne se va situa în jurul a 4 grade, iar cea a celor nocturne va tinde spre medii de -2 grade. Local şi temporar se vor semnala precipitaţii slabe în cea mai mare parte a intervalului.

În Muntenia, prima săptămână va fi caracterizată de variaţii ale temperaturii aerului de la o zi la alta. Astfel, vom trece de la o vreme rece la una normală termic şi invers, cu maxime ce vor fi cuprinse în medie între 0 şi 8 grade, în timp ce media minimelor se va situa între -10 şi -4 grade, cu cele mai scăzute valori în noaptea de 17 februarie, când local va fi ger. Cea de-a doua săptămână va debuta cu temperaturi în creştere, medii ale maximelor de până la 10 – 12 grade şi ale minimelor între -2 şi 0 grade, dar din 24 februarie se va răci din nou, astfel încât media valorilor diurne se va situa în jurul a 8 grade, iar cea a celor nocturne va tinde spre -4 grade. Se vor semnala precipitaţii slabe în cea mai mare parte a intervalului, dar cu caracter temporar şi doar pe arii restrânse.

În Oltenia, perioada 15 – 21 februarie va fi caracterizată de variaţii ale temperaturii aerului de la o zi la alta, practic de la o vreme rece la una normală termic şi invers, cu maxime ce vor fi cuprinse în medie între 2 şi 9 grade, în timp ce media minimelor se va situa între -8 şi -2 grade, cu cele mai scăzute valori în nopţile de 16 şi 17 februarie. Cea de-a doua săptămână va debuta cu o încălzire semnificativă a vremii, medii ale maximelor de până la 12 – 14 grade şi ale minimelor în jurul a 0 grade, dar din 25 februarie se va răci uşor, iar media valorilor diurne va tinde spre 8 – 10 grade, iar cea a celor nocturne spre -2 grade. Se vor semnala precipitaţii slabe, cu caracter temporar şi doar pe arii restrânse, în special în perioada 17 – 21 şi 24 – 28 februarie.

La munte, în primele două zile ale intervalului, vremea va fi deosebit de rece, cu temperaturi diurne în medie de -10 până la -8 grade şi cu nopţi geroase, valori nocturne medii cuprinse între -16 şi -14 grade. Ulterior, până la sfârşitul primei săptămâni se va încălzi semnificativ, astfel că media maximelor va tinde spre 0 grade, iar cea a minimelor spre -6 grade. Cea de-a doua săptămână va debuta cu temperaturi apropiate de normalul perioadei, maxime medii de până la 2 – 4 grade şi minime în medie de la -4 la -2 grade, dar din 25 februarie se va răci uşor, iar media valorilor diurne va tinde spre 0 grade, iar cea a valorilor nocturne va tinde către -6 grade. Temporar, se vor semnala precipitaţii, în general slabe cantitativ, în cea mai mare parte a intervalului.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015