Connect with us

Social

ANRE: Alţi 30.000 de consumatori vor fi abandonaţi de furnizorii lor de gaze

Riscul de a se crea blocaje în piaţa de gaze este destul de mare şi alţi trei furnizori se pregătesc să abandoneze un număr de 30.000 de clienţi, în contextul în care nu există încă normele de aplicare a legii privind plafonarea şi compensarea facturilor

Published

on

Riscul de a se crea blocaje în piaţa de gaze este destul de mare şi alţi trei furnizori se pregătesc să abandoneze un număr de 30.000 de clienţi, în contextul în care nu există încă normele de aplicare a legii privind plafonarea şi compensarea facturilor, a afirmat, marţi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

El a arătat că majoritatea furnizorilor nu au emis încă facturi pentru consumul aferent lunii noiembrie, din lipsa normelor de aplicare a Legii 259 privind plafonarea şi compensarea facturilor, deşi legea se aplică de la 1 noiembrie.

Potrivit acestuia, în perioada imediat următoare trei furnizori se pregătesc să iasă din piaţă.

„În ultimele trei sau patru săptămâni, ca urmare a situaţiei financiare a unor furnizori, deja peste 50.000 de clienţi de gaze naturale au ajuns la furnizorii de ultimă instanţă şi până la sfârşitul lunii este posibil să apară… deja sunt semne de la doi furnizori că au probleme cu plata facturilor de transport şi echilibrare către Transgaz. Acest lucru ar însemna încă 9.000 de clienţi. Iarăşi, câteva semne îngrijorătoare de la un mare furnizor care are spre 20.000 de clienţi, deci până la sfârşitul lunii sau mijlocul lunii decembrie ar putea să apară 10.000, chiar 20.000-30.000 de clienţi care trebuie transferaţi la furnizorii de ultimă instanţă (FUI)”, a spus Nagy-Bege.

Probleme sunt şi în cazul furnizării de ultimă instanţă, adică al consumatorilor care rămân fără furnizor.

El a nu a precizat la ce furnizori de ultimă instanţă se referă. Până acum, Engie România a anunţat că renunţă la acest statut, iar, potrivit informaţiilor Agerpres, ceilalţi doi sunt CEZ Vânzare şi CIS Gaz.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015