Connect with us

Social

Arhiepiscopia le cere credincioşilor să respecte regulile de protecţie sanitară la slujba de Sfânta Maria de la Curtea de Argeş

Partida Romilor

Published

on

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului le cere credincioşilor să respecte regulile de protecţie sanitară la slujba de Sfânta Maria de la Curtea de Argeş, la care, în mod normal, participau mii de persoane.

„În contextul numărului mare de persoane zilnic infectate cu noul coronavirus din judeţul Argeş, în dorinţa de a proteja sănătatea pelerinilor şi a credincioşilor care vor ajunge la Mănăstirea Curtea de Argeş cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, hramul istoric al Catedralei Voievodale, Permanenţa Consiliului Eparhial a Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului a stabilit mai multe măsuri cu privire la organizarea evenimentelor religioase. (…) Pe această cale, toţi credincioşii sunt rugaţi să poarte mască de protecţie, să respecte distanţa de 2 metri faţă de alte persoane în orice direcţie, precum şi toate celelalte dispoziţii prevăzute de autorităţi referitoare la combaterea epidemiei de COVID-19”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.

Conform sursei citate, şi tipicul bisericesc privitor la săvârşirea slujbelor religioase din perioada 14-15 august va fi adaptat actualei perioade.

Astfel, pentru evitarea aglomeraţiei şi a păstrării ordinii în rândul credincioşilor în conformitate cu măsurile igienico-sanitare stabilite de autorităţi, racla cu moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia, ocrotitoarea Eparhiei Argeşului şi Muscelului, nu va fi scoasă în procesiune.

De asemenea, accesul persoanelor în incinta curţii Catedralei Voievodale va fi restricţionat, având în vedere că o parte din obiectivele care compun ansamblul mănăstirii Curtea de Argeş se află în proces de restaurare şi reabilitare.

„Slujba Vecerniei din ziua de vineri, 14 august, precum şi Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie din ziua de sâmbătă, 15 august, se vor oficia pe esplanada noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale din Curtea de Argeş”, se precizează în comunicat.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015