Connect with us

Sanatate

Clinică de stomatologie pentru persoane fără venituri sau cu venituri mici, deschisă în Bucureşti

Partida Romilor

Published

on

O clinică socială de stomatologie destinată pacienţilor fără venituri sau cu venituri mici s-a deschis, luni, pe Strada Louis Blanc din Bucureşti, aici fiind disponibile patru cabinete şi un centru de radiologie.

O echipă de peste zece medici stomatologi şi opt asistente medicale vor efectua atât consultaţii, cât şi tratamente în cadrul acestui proiect independent susţinut de Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria, Clinicile Dentare Dr. Leahu şi alte 16 companii.

Potrivit unui comunicat, cei care au nevoie de servicii stomatologice şi pot face dovada unei situaţii materiale dificile se pot programa telefonic la numărul de telefon 0374 751 454, în intervalul orar 10,00 – 16,00, de luni până vineri.

Serviciile acoperite sunt de terapie-odontologie (tratament de urgenţă al traumatismelor dento-alveolare, tratamentul cariei, detartraj etc.), endodonţie, paradontologie, chirurgie, protetică, ortodonţie şi radiologie. În funcţie de condiţiile sociale ale pacienţilor, tratamentele sunt complet gratuite în cazul pacienţilor fără niciun venit sau la preţuri reduse, pentru cei care au venituri mici.

„La nivelul întregii ţări ne confruntăm cu o stare precară a sănătăţii dentare potrivit tuturor studiilor. Pe fondul existenţei unei nevoi reale de tratamente stomatologice, infrastructura şi alternativele pentru pacienţii fără posibilităţi materiale sunt deficitare – serviciile stomatologice sunt decontate într-un procent infim, instituţiile de stat sunt foarte aglomerate, iar într-un context precum cel al pandemiei aproape inaccesibile”, a afirmat Silvia Dumitrache, coordonator al clincii.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015