Connect with us

Social

Cod galben de vreme instabilă în 6 judeţe, până joi dimineaţa. Informare de averse în rest, până vineri

Published

on

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până joi dimineaţa în şase judeţe din vestul ţării.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 12 mai, ora 16:00 – 13 mai, ora 10:00, în Banat, Crişana, precum şi în sud-vestul Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Bihor, Arad, Timişoara, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj.

De asemenea, începând de miercuri după-amiaza şi până vineri, la ora 21:00, va fi în vigoare o informare meteo de instabilitate atmosferică valabilă în majoritatea regiunilor. Astfel, la început în sud-vestul şi vestul ţării, apoi şi în celelalte regiuni, vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină.

În perioade scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25 – 30 l/mp.

Vremea va deveni instabilă în Bucureşti pe parcursul următoarelor zile, când vor fi perioade în care se vor semnala averse şi descărcări electrice, arată prognoza publicată, miercuri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Conform estimărilor, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, astfel încât, îndeosebi în cursul nopţilor de miercuri spre joi (12/13 mai) şi joi spre vineri (13/14 mai), vor fi perioade în care se vor semnala averse şi descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor putea depăşi 10 l/mp.

În plus, vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în timpul ploilor, dar şi pe parcursul zilei de vineri (14 mai), cu viteze la rafală de 40 – 55 km/h.

În Capitală, temperaturile minime vor oscila între 10 şi 12 grade, iar cele maxime se vor încadra în intervalul 22 – 25 de grade.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015