Connect with us

Educatie

Consiliul Naţional al Elevilor: Măsurile privind începerea anului şcolar sunt complet incoerente

Partida Romilor

Published

on

Pe data de 14 august, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind măsurile pentru reluarea cursurilor în context pandemic, cât şi pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011.Consiliul Naţional al Elevilor condamnă iresponsabilitatea de care Ministerul Educaţiei şi Cercetării a dat dovadă de-a lungul întregului proces de elaborare a măsurilor privind începerea anului şcolar, care a culminat cu publicarea, în timpul serii de vineri, a proiectului de OUG.În cadrul acestui acestui proiect se regăsesc mai multe prevederi nefundamentate, printre care:

Art. 3, alin. (1) prevede faptul că propunerea suspendării cursurilor, în funcţie de contextul epidemiologic, se face de către Consiliul de Administraţie al fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar în parte, cu consultarea asociaţiei de părinţi din şcoală. Este inadmisibil ca o astfel de măsură, care afectează în mod nemijlocit elevii, să fie luată fără consultarea directă a acestora şi fără implicarea lor în procesul decizional. Mai mult decât atât, nu putem trece cu vederea formularea folosită în cadrul textului Ordonanţei („în funcţie de contextul epidemiologic”), este una mult prea generală, fiind foarte uşor interpretabilă. Considerăm că în procesul de suspendare (completă sau parţială) a cursurilor, printre factorii determinanţi ai unei astfel de decizii ar trebui să se afle şi alte aspecte, precum numărul de elevi din şcoală şi spaţiile disponibile.

Acelaşi articol prevede că unitatea de învăţământ poate să decidă fie desfăşurarea cursurilor în format fizic, fie desfăşurarea acestora „prin intermediul tehnologiei şi a internetului”, fapt ce elimină complet scenariul hibrid, care prevedea desfăşurarea orelor on-line şi fizic simultan. În ciuda acestui lucru, următoarele articole prevăd „limitarea şi suspendarea”, care denotă, încă o dată, incoerenţa în elaborarea acestui act normativ.

Propunerea de suspendare a cursurilor este realizată de către fiecare unitate de învăţământ în parte, avizată ulterior de către ISJ, iar decizia finală aparţine Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. În ceea ce priveşte reluarea cursurilor în unităţile de învăţământ în care au fost suspendate, decizia se ia de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, cu avizul DSP, iar unităţile de învăţământ şi Inspectoratul Şcolar Judeţean sunt doar INFORMATE cu privire la această decizie. Considerăm că acest proces decizional este unul incoerent, fiindcă reluarea cursurilor ar trebui să fie realizată doar în urma consultării unităţilor de învăţământ, astfel încât acestea să poată realiza pregătirea personalului didactic şi nedidactic şi să poată asigura materialele necesare desfăşurării cursurilor.În ultimul rând, nu putem trece cu vederea gestionarea datelor cu caracter personal ale elevilor în cadrul cursurilor on-line, fapt care, conform textului Ordonanţei, se va realiza prin proceduri elaborate de către fiecare unitate în parte, în baza unei metodologii-cadru. Ne exprimăm îngrijorarea faţă de capacitatea unităţilor de învăţământ de a elabora aceste proceduri în mod corespunzător, siguranţa datelor personale în mediul on-line reprezentând o provocare pentru întreaga comunitate internaţională.

Încă o dată, Guvernul României dă dovadă de o iresponsabilitate crasă în ceea ce priveşte începerea anului şcolar. Proiectul de OUG lansat în dezbatere publică vineri seară e unul incoerent, care adânceşte nesiguranţa şi confuzia deja existente în rândul elevilor. E dezamăgitor să vedem că autorităţile exclud complet elevii din procesul decizional privind redeschiderea şcolilor şi că nici măcar acum, pe ultima sută de metri, nu îşi asumă un plan de acţiune bine definit. Mai avem fix 30 de zile până la începerea anului şcolar, iar, în ritmul acesta, scenariile de aplicare cu siguranţă nu vor fi gata. Elevii au nevoie de măsuri ferme şi coerente, motiv pentru care solicităm guvernanţilor consultarea de urgenţă a societăţii civile şi a autorităţilor locale, pentru a elabora un set de norme cu adevărat aplicabile, nu promisiuni şi declaraţii de presă fără conţinut’, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015