Connect with us

Educatie

Consiliul Naţional al Elevilor: Redeschiderea şcolilor: între neştiinţă şi lipsă de asumare!

Published

on

În cadrul unor declaraţii de presă, ministrul educaţiei şi ministrul sănătăţii au avut mai multe intervenţii contradictorii referitoare la achiziţionarea testelor rapide antigen pentru depistarea COVID-19 în şcoli, ca factor esenţial în luarea deciziei privind redeschiderea şcolilor începând cu luna mai.

Pe de o parte, Sorin Cîmpeanu, ministrul educaţiei, susţine că doar 2% dintre testele achiziţionate au fost folosite în şcoli, ca rezultat principal al lipsei personalului medical specializat în unităţile de învăţământ, dar şi al reticenţei părinţilor în a-şi da acordul pentru astfel de testări. Astfel, Ministerul Educaţiei a reiterat ideea conform căreia sunt necesare testele rapide non-invazive, a căror administrare să nu fie condiţionată de existenţa personalului medical în şcoală şi care să fie agreate de părinţi. Pe cealaltă parte, Vlad Voiculescu, ministrul sănătăţii, şi Andreea Moldovan, secretar de stat, au precizat faptul că Ministerul Sănătăţii nu are în competenţă achiziţionarea acestor teste.

Consiliul Naţional al Elevilor consideră inacceptabilă lipsa de asumare a celor două ministere, dar şi inconsecvenţa din declaraţiile publice ale celor care ar trebui să clarifice măsurile de care depinde decizia privind organizarea cursurilor în format fizic. Testarea periodică a elevilor şi a profesorilor reprezintă o condiţie fără de care, cu siguranţă, şcolile nu se vor putea redeschide în parametri optimi şi, de aceea, este imperios ca cele două ministere să trateze cu celeritate acest subiect, pentru a evita incertitudinea în care sistemul educaţional din România se află de la începutul acestui an şcolar.

Aşadar, solicităm ferm reluarea discuţiilor dintre Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii, astfel încât elevii, părinţii şi profesorii din România să ştie clar scenariile de reluare a cursurilor începând cu luna mai.

„Vedem, din nou, un ping-pong între autorităţile centrale privind deschiderea în siguranţă a şcolilor şi liceelor. E regretabil că nici în ultimul ceas nu există coordonare privind implementarea măsurilor de siguranţă în şcoli, precum testarea rapidă non- invazivă a elevilor şi cadrelor didactice. Solicităm Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei să ajungă la consens privind achiziţionarea testelor, pentru a putea fi demarate procedurile necesare, astfel încât şcolile să fie redeschise începând cu luna mai. În caz contrar, vom fi martorii unor sincope decizionale majore la nivel naţional, ce vor avea, încă o dată, o singură victimă: elevii.” a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990Copyright © 2015