Connect with us

Educatie

Consiliul Naţional al Elevilor solicită ferm Ministerului Educaţiei să menţină vacanţa de iarnă în forma stabilită iniţial

Consiliul Naţional al Elevilor a lansat o consultare adresată elevilor, profesorilor şi părinţilor, pentru a afla perspectiva acestora privitoare la perioada imediat următoare

Ca urmare a declaraţiilor privitoare la modificarea structurii anului şcolar 2021-2022 din cauza vacanţei de două săptămâni impuse în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, Consiliul Naţional al Elevilor a lansat o consultare adresată elevilor, profesorilor şi părinţilor, pentru a afla perspectiva acestora privitoare la perioada imediat următoare.

Din peste 60.000 de răspunsuri, peste 80% dintre respondenţi au declarat faptul că nu îşi doresc scurtarea vacanţei de iarnă şi prelungirea semestrului I începând cu data de 3 ianuarie 2022, considerând că această modificare ar destabiliza foarte mult întregul proces educaţional. De asemenea, aproximativ 90% dintre elevi, profesori şi părinţi sunt de părere că nu este oportună susţinerea tezelor pentru semestrul I, cu atât mai puţin după vacanţa de iarnă, în condiţiile în care semestrul va fi fost deja fragmentat de două ori, fără posibilitatea acoperirii întregii programe şcolare.

Astfel, considerăm că recuperarea unei săptămâni de vacanţă în săptămâna 3-7 ianuarie ar reprezenta un factor suplimentar care afectează actul instructiv-educativ, mai ales în contextul în care se aşteaptă o creştere vertiginoasă a numărului de infectări cu
COVID-19 după sărbători, fenomen ce va fi asociat, implicit, cu redeschiderea prematură a şcolilor.

De aceea, Consiliul Naţional al Elevilor solicită ferm Ministerului Educaţiei să menţină vacanţa de iarnă în forma stabilită iniţial, cu recuperarea uneia dintre săptămânile de vacanţă în săptămâna „Şcoala altfel” din semestrul al II-lea. În acest sens, aducem în vedere şi prevederile art. 66, alin. (3) din Legea educaţiei naţionale, care prevede că, pentru fiecare disciplină de studiu, programa şcolară acoperă 75% din ore, lăsând la dispoziţia profesorului un procent de 25% de ore pe care le are la dispoziţie pentru aplicarea unor strategii individuale de predare şi evaluare.

În acelaşi timp, ne exprimăm din nou solicitarea de a suspenda organizarea tezelor pentru semestrul I, având în vedere că materia nu va putea fi parcursă în integralitate.

În acest caz, este elementară menţinerea unei forme de evaluare sumativă, dar care să nu pună accentul pe notă, ci pe feedback real din partea profesorului, şi care să puncteze clar conţinuturile pe care elevul ar trebui să le asimileze mai mult pe parcursul acestui an şcolar.

„Există cadru legal, există o poziţie fermă exprimată nu doar de elevi, ci şi de părinţi şi profesori, prin consultarea la care au răspuns peste 60.000 de persoane. Anul şcolar trebuie să rămână un element predictibil şi, de aceea, este necesar ca vacanţa de
iarnă să rămână în forma stabilită iniţial, cu regândirea conceptului de teză.”, a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință