Connect with us

Asul de trefla

Constanţa: „Măsuri integrate pentru o viaţă mai bună”

Published

on

Membrii grupului ţintă înscrişi în proiectul „Măsuri integrate pentru o viaţă mai bună” au primit de curând kit-urile de igienă personală şi pentru îngrijirea locuinţei. Celor 600 de beneficiari ai produselor le-au fost oferite: o găleată cu storcător pentru mop, un mop, lavete, detergent de vase, de rufe, de pardoseli şi bureţi de vase pentru îngrijirea locuinţei.

Produsele pentru igienă personală sunt diferite în funcţie de vârsta beneficiarului. Astfel, preşcolarii primesc – săpun, şampon, pastă şi periuţă de dinţi – iar elevii din ciclul gimnazial – săpun, deodorant, şampon, pastă şi periuţă de dinţi. Persoanelor adulte li se oferă şampon, pastă şi periuţă de dinţi, aparate de ras, deodorant şi pastă de ras.

Aceasta este a patra tranşă de produse din cele 6 care distribuie în perioada de implementare a proiectului către membrii grupului ţintă.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020, cod MySMIS: 114654 şi este derulat de Primăria Municipiului Constanţa în parteneriat cu Liceul Teoretic „Decebal”.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunitatea marginalizată studiată, prin sprijinirea integrării socio-economice a 600 de persoane din comunitatea marginalizată rezidentă în zona de intervenţie delimitată de străzile Soveja, Ştefăniţă Vodă, Zmeurei şi Badea Cârţan.

În cadrul proiectului sunt utilizate măsuri integrate de îmbunătăţire a nivelului de educaţie în rândul preşcolarilor şi elevilor romi şi neromi, de stimulare a capacităţii de inserţie profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă şi a celor care intenţionează să demareze o activitate pe cont propriu, precum şi de creştere a accesului la servicii sociale şi de asistenţă medicală de înaltă calitate.

Proiectul are valoare totală de 11.971.625,55 lei, din care 10.119.696,72 lei valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European, 1.583.488,31 lei valoare totală eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional şi 268.440,52 lei contribuţia beneficiarului.

Proiectul se derulează pe o perioadă de 36 de luni, în intervalul 16 februarie 2018 – 15 februarie 2021, prelungită până la 15 august 2021.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015