Connect with us

Social

Constanța: Testări gratuite pentru depistarea virusurilor hepatice B, C şi HIV

Published

on

Pentru a veni în sprijinul comunităţii marginalizate situate în arealul delimitat de străzile Soveja, Ştefăniţă Vodă, Zmeurei şi Badea Cârţan, Primăria Municipiului Constanţa, în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică şi Fundaţia Baylor – Marea Neagră, a organizat un eveniment în Campusul social Henri Coandă. În cadrul acestuia au fost efectuate, pe de o parte testări gratuite pentru depistarea virusurilor hepatice B, C şi HIV, iar pe de altă parte s-a discutat despre importanţa mişcării fizice şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos, dar şi despre regulile de igienă.

În cadrul celor două activităţi de testare organizate în arealul amintit au fost testate 74 de persoane. Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Măsuri integrate pentru o viaţă mai bună”, un proiect dedicat comunităţii marginalizate care locuieşte în arealul delimitat de străzile Soveja, Ştefăniţă Vodă, Zmeurei şi Badea Cârţan.

Amintim că proiectul „Măsuri integrate pentru o viaţă mai bună” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020, cod MySMIS: 114654 şi este derulat de Primăria Municipiului Constanţa în parteneriat cu Liceul Teoretic „Decebal”.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunitatea marginalizată studiată în care există populaţie aparţinând minorităţii rome, prin sprijinirea integrării socio-economice a 600 de persoane din comunitatea marginalizată rezidentă în zona de intervenţie ce înglobează şi campusul social „Henri Coandă”.

În cadrul proiectului sunt utilizate măsuri integrate de îmbunătăţire a nivelului de educaţie în rândul preşcolarilor şi elevilor romi şi neromi, de stimulare a capacităţii de inserţie profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă şi a celor care intenţionează să demareze o activitate pe cont propriu, precum şi de creştere a accesului la servicii sociale şi de asistenţă medicală de înaltă calitate.

Proiectul are valoare totală de 11.971.625,55 lei, din care 10.119.696,72 lei valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European, 1.583.488,31 lei valoare totală eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional şi 268.440,52 lei contribuţia beneficiarului.

Proiectul se derulează pe o perioadă de 36 de luni, în intervalul 16 februarie 2018 – 15 februarie 2021, prelungită până la 15 august 2021.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990Copyright © 2015