Connect with us

Sanatate

Copiii care suferă de astm trebuie vaccinaţi prioritar

Copiii care suferă de astm necontrolat au un risc mai mai mare de a fi spitalizaţi dacă se îmbolnăvesc de COVID-19

Published

on

Copiii care suferă de astm necontrolat au un risc mai mai mare de a fi spitalizaţi dacă se îmbolnăvesc de COVID-19 şi din acest motiv trebuie să aibă prioritate la vaccinarea împotriva noului coronavirus, potrivit unui studiu realizat de revista ştiinţifică The Lancet Respiratory Medicine, relatează EFE.

Studiul publicat de revista britanică a vizat un număr de 750.000 de minori cu vârste între 5 şi 17 ani din Scoţia (Marea Britanie), care au fost spitalizaţi în prealabil cu astm şi cărora li s-a prescris un tratament cu steroizi pe cale orală în ultimii doi ani.

Cercetătorii au recomandat ca vaccinarea în Marea Britanie a tinerilor cu vârste între 12 şi 17 ani să fie extinsă şi copiilor de peste cinci ani care suferă de astm.

„Este fundamental să înţelegem că minorii care au astm necontrolat au un risc mai mare de a suferi efecte grave ale îmbolnăvirii cu COVID-19, în contextul actualelor deliberări privind accesul prioritar la vaccinuri”, a declarat autorul principal al acestui studiu, Aziz Sheikh, profesor la Universitatea din Edinburgh.

„Analiza noastră oferă prima evidenţă la nivel naţional a riscului de spitalizare pentru COVID-19 în rândul copiiilor de vârstă şcolară care suferă de astm necontrolat”, a precizat expertul britanic.

Astmul este una dintre bolile cu cea mai mare incidenţă în rândul copiilor şi afectează peste 78 de milioane de minori cu vârste cuprinse între 5 şi 19 ani, conform datelor din 2019 studiate de revista ştiinţifică.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015