Conecteaza-te cu noi

Remember

Deportarea romilor in Transnistria

Avatar

Publicat

pe

Studiul “Deportarea romilor şi tratamentul lor în Transnistria” publicat de pagina electronică a Yadvashem afirmă în concluzii că: dintre cei 25.000 de romi trimişi în lagăre de Guvernul Antonescu, s-au mai întors acasă doar jumătate. În jur de 7.000 de deportaţi sau moştenitori ai acestora au primit despăgubiri din partea statului german.
Deportarea romilor în Transnistria a fost decretată pe 1 mai 1942. Cele două loturi de romi trimise în Transnistria reprezentau la vremea respectivă aproximativ 12% din totalul populaţiei rome recenzate în 1930, care era de 262.501 de persoane rome.
Ideea deportării romilor în Transnistria i-a aparţinut mareşalului Ion Antonescu şi nu a avut ca scop lichidarea fizică a romilor. Antonescu a recunoscut la procesul din 1946 ca el este responsabil de deportările din Transnistria. În şedinţa guvernului din 7 februarie 1941 Antonescu îşi formulă astfel viziunea cu privire la problema ţiganilor: “Toţi ţiganii din Bucureşti trebuie scoşi. Dar înainte de a-i scoate, trebuie să ne gândim unde îi ducem şi ce facem cu ei. Soluţia ar fi fost să aşteptăm până se asanează Bălţile Dunării, ca să facem sate ţigăneşti acolo şi să-i ocupăm cu pescuitul etc. (…). O altă soluţie este să intrăm în tratative cu proprietarii mari. În Bărăgan, totdeauna a fost lipsă de braţe de muncă. Să construim aceste sate, nu definitiv, dar să facem nişte case şi barăci, organizaţie sanitară, comerţ, cârciumi etc. Să facem o statistică a lor şi să-i ridicăm odată, în masă şi-i aducem în acele sate. Facem trei-patru sate, de câte 5-6.000 familii şi instalăm acolo gardieni împrejurul lor, să nu poată să iasă. Ei îşi trăiesc viaţa acolo şi găsesc de muncă acolo”.

Deportarea în Transnistria a apărut ca o posibilitate abia după declanşarea războiului împotriva URSS. La 27 mai 1941 o notă de la biroul lui Antonescu către Direcţia Generală a Poliţiei spunea:” Din ordinul domnului general Antonescu, rog a lua foarte urgente măsuri:
A. internarea în lagăr a capilor comunişti şi a tuturor comuniştilor din Iaşi, Galaţi, Constanța, Ploieşti, Bucureşti, Giurgiu.
B. De a se evacua din Bucureşti în minimum de timp toţi străinii care nu au domiciliu stabil în acest oraş ori care sunt periculoşi, cu excepţia germanilor, italienilor, americanilor şi în general acelor care nu reprezintă nici un pericol pentru stat.
C. Idem să scoată ţiganii, în special nomazii şi şătrarii din marginile Bucureştiului. Domnul general Antonescu mi-a comunicat că a ordonat mai de mult aceste măsuri şi până acum nu s-au executat”.

Ordinul de deportare romilor a fost dat pe 24 mai 1942. Foarte mulţi romi au murit în drum spre Transnistria, deoarece nu au reuşit să supravieţuiască condiţiilor inumane de transport.
Supravieţuitorii Holocaustului povestesc că, ajunşi la Bug, au fost împărţiţi în mai multe categorii: unii au fost puşi să trăiască în casele părăsite de ruşi, câte patru familii la un loc; alţii au fost cazaţi în nişte hangare şi au trebuit să stea la comun câte 100 de persoane; unii au stat în corturi, iar alţii şi-au săpat bordeie în pământ. Supravieţuitorii îşi aduc aminte de foamea îndurată la Bug. „Mergeam cu părinţii noştri pe câmp şi adunam boabe de porumb. Când n-aveam de unde, căutam prin gunoaie să ne salvăm zilele. În trei zile, am mâncat trei ştiuleţi de porumb. Ne cocea mama şi tata pe o tablă şi ne dădeau să mâncăm aşa, câte puţin la fiecare”, rememorează Traian Crăciun, 78 de ani. „Erau momente în care răbdam cu zilele de foame”, spune şi Niculae Iancu.
Canibalismul
Aflaţi în toiul iernii, când nu aveau ce să mai mănânce, supravieţuitorii Holocaustului îşi aduc aminte cu ruşine că au trebuit să mănânce carne de om. „Unuia i-a murit nevasta de tifos. A luat cuţitu şi i-a tăiat pulpele lu’ nevastă-sa şi le-a mâncat”, spune Radu Alexandrina, 82 de ani. „A murit o ţigancă de-a noastră şi au îngropat-o. Ţiganii piteşteni s-au dus imediat, au scos-o, au tăiat-o şi-au mâncat-o. Au mâncat carne de om”, îşi aminteşte şi Paulina Vasile, 78 de ani.
Pentru romii din România, Holocaustul a fost punctul culminant al unei istorii de rasism instituţionalizat şi excludere socială. România deţine recordul în Europa în ceea ce priveşte numărul romilor exterminaţi. Durerea nu poate fi cuantificată, măsurată, cântărită, mărturiile supravieţuitorilor Holocaustului nu ar trebui analizate, ci ele ar trebui lăsate să vorbească, pentru a demonstra ceea ce a fost şi pentru a opri repetarea tragediei.

Continuați să citiți
Clic pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015