Connect with us

Activitate parlamentara

Deputatul Cătălin Manea îi solicită premierului aprobarea urgentă a Strategiei de incluziune a minorităţii rome 2021 – 2027

Strategia de incluziune a minorităţii rome pentru perioada 2021 – 2027, cel mai important document de politică publică în domeniu, trebuie aprobată „cât mai urgent” de către Guvern, a afirmat deputatul minorităţii rome, Cătălin-Zamfir Manea

Published

on

Strategia de incluziune a minorităţii rome pentru perioada 2021 – 2027, cel mai important document de politică publică în domeniu, trebuie aprobată „cât mai urgent” de către Guvern, a afirmat deputatul Cătălin-Zamfir Manea, reprezentantul Asociaţiei Partida Romilor „Pro-Europa” în Parlament, care a făcut un apel către premierul Florin Cîţu în acest sens.

„Vechea strategie a expirat în decembrie anul trecut şi, iată, suntem în luna septembrie şi nu avem principalul document de politică publică al Guvernului României care să confere administraţiei publice centrale şi locale cadrul legal de a acţiona şi de a implementa tot felul de măsuri necesare îmbunătăţirii vieţii din comunităţile de romi. Guvernul României trebuie să adopte cât mai urgent această strategie. Am făcut un apel către domnul prim-ministru Florin Cîţu să aprobe cât mai urgent strategia”, a declarat Cătălin Manea.

El a precizat că strategia se află pe masa Guvernului încă de la sfârşitul anului trecut.

„Nu înţeleg de ce întârziem atât, cu atât mai mult cu cât există o serie de angajamente pe care România şi le-a asumat în relaţia cu Comisia Europeană, cu Uniunea Europeană pe linie de incluziune a romilor, angajamente care nu mai sunt sub nicio formă respectate. Am făcut un apel de la tribuna Camerei Deputaţilor către Guvern şi în mod special către domnul prim-ministru să aprobe cât mai urgent strategia”, a adăugat deputatul minorităţii rome.

Într-o declaraţie politică susţinută în plenul Camerei Deputaţilor, Cătălin Manea a arătat că România se numără printre ţările în care 80% dintre romi trăiesc sub pragul riscului de sărăcie, un rom din trei trăieşte într-o locuinţă fără apă curentă, iar unul din 10 într-o locuinţă fără curent electric. De asemenea, un copil rom din trei a mers la culcare flămând cel puţin o dată în ultima lună, a adăugat parlamentarul.

Potrivit acestuia, situaţia locuinţelor pentru romi rămâne o chestiune îngrijorătoare, în condiţiile în care peste 55% dintre ei nu au acte pe aceste imobile, iar ponderea celor care locuiesc în gospodării suprapopulate este de peste 78%. Peste 45% dintre gospodăriile locuite de romi nu au acces la energie electrică, peste 84% nu au acces la apă şi canalizare şi peste două treimi dintre etnicii romi fie nu au absolvit nici o clasă, fie au absolvit maxim studiile gimnaziale, a completat Cătălin Manea.

De asemenea, a mai argumentat deputatul, peste 60% din totalul comunităţilor din mediul rural de romi sunt sărace, peste 70% dintre romi nu ajung la controlul medical anual, iar peste 40% nu sunt înscrişi pe lista medicului de familie şi, implicit, nu au calitatea de asigurat medical.

„Dezvoltarea şi promovarea identităţii etnice a romilor este ameninţată în prezent de lipsa unui cadru instituţional pentru prezervarea identităţii culturale etnice: lipsa unui Muzeu Naţional al Culturii şi Istoriei Romilor, a unui Teatru Rom de Stat, a unei Filarmonici a Romilor, a unui institut de cercetare a istoriei şi culturii romilor. (…) Noua strategie pentru incluziunea romilor, document care se afla pe masa Guvernului Romaniei, vizează măsuri destinate să accelereze integrarea romilor, să prevină şi să elimine segregarea, modalităţi de monitorizare, evaluare şi revizuire a măsurilor de integrare a romilor, precum şi modalităţi de luare în considerare a aspectelor legate de incluziunea romilor la nivel local şi regional”, a explicat deputatul minorităţii rome.

De asemenea, a menţionat Cătălin Manea, strategia trebuie să asigure un cadru de acţiune convergent, care să fie uşor de înţeles şi de aplicat, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local, precum şi identificarea cauzelor ce conduc la vulnerabilităţi, astfel încât intervenţiile să fie eficiente şi complementare.

În opinia sa, măsurile propuse trebuie incluse pentru atingerea obiectivelor specifice în strategiile sectoriale, respectiv în programele naţionale existente, sau să fie propuse noi programe naţionale cu adresabilitate specifică, acolo unde este cazul. Autorităţile publice locale trebuie împuternicite în dezvoltarea şi punerea în aplicare, în colaborare cu instituţiile deconcentrate şi cele descentralizate, a măsurilor distincte de incluziune socială a romilor în strategiile de dezvoltare locală, a indicat parlamentarul.

„În acest context, în calitatea mea de deputat din partea minorităţii rome, solicit Guvernului României şi domnului Florin Ciţu, prim-ministru, să aprobe cât mai urgent Strategia de incluziune a minorităţii rome pentru perioada 2021 – 2027”, a transmis Cătălin Manea.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990Copyright © 2015