Connect with us

Sanatate

EMA: Două doze de vaccin par să protejeze contra variantei Delta a coronavirusului

Published

on

Două doze din vaccinurile anti-COVID-19 aprobate până în prezent în UE, precum şi doza unică în cazul vaccinului Johnson & Johnson, par să ofere protecţie împotriva variantei Delta (varianta indiană) foarte contagioase a coronavirusului SARS-CoV-2, a anunţat Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), relatează AFP.

”Date recente rezultate din probe concrete arată că două doze de vaccin protejează contra variantei Delta”, a declarat Marco Cavaleri, responsabilul EMA pentru strategia de vaccinare. ”La ora actuală, pare că cele patru vaccinuri aprobate în Uniunea Europeană protejează împotriva tuturor tulpinilor care circulă în Europa, inclusiv varianta Delta”, a adăugat el.

Vaccinurile avizate până în prezent de EMA sunt Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca şi Johnson & Johnson, cel din urmă fiind administrat într-o singură doză.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a confirmat estimarea Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), potrivit căreia până în august varianta Delta va deveni predominantă în Europa.

De asemenea, OMS a avertizat că Europa, unde pentru prima dată în ultimele 10 săptămâni numărul cazurilor de COVID-19 a început din nou să crească, riscă un nou val epidemic în toamnă dacă nu se menţin măsurile de precauţie.

Conform OMS, sunt întrunite cele trei condiţii necesare pentru apariţia unui nou val epidemic: noile variante ale coronavirusului (în special varianta Delta), rata redusă de vaccinare şi sporirea contactelor sociale.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990Copyright © 2015