Connect with us

La zi

GCS: 226 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Numărul total de îmbolnăviri – 15.588

Partida Romilor

Published

on

Un număr de 226 noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, ajungându-se astfel la un total de 15.588 îmbolnăviri, a anunţat, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

Dintre persoanele infectate, 7.245 au fost declarate vindecate şi externate.

La terapie intensivă sunt internaţi 255 pacienţi.

Potrivit sursei citate, 972 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au murit.

559 de dosare penale au fost întocmite până în prezent sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Potrivit sursei citate, poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele 24 de ore, 369 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 355.550 de lei.

GCS precizează că, până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale privind declararea neconstituţionalităţii unor prevederi ale OUG nr. 34 din 26 martie 2020 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, se aplică norma juridică în vigoare.

GCS le reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. Românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor: +4021.320.20.20.

Până la data de 10 mai au fost raportate 1.239.428 de cazuri în UE/ SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit.

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) transmite, luni, că 2.758 de români din străinătate au fost confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, numărul deceselor menţinându-se în rândul acestora la 100.

Dintre cei 2.758 de cetăţeni români confirmaţi ca fiind infectaţi 1.698 sunt în Italia, 561 în Spania, 29 în Franţa, 329 în Germania, 81 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia.

De la începutul pandemiei cu SARS-CoV-2 şi, până la acest moment, 100 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au murit: 31 în Italia, 19 în Franţa, 31 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 21 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 8 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia, arată GCS.

Un număr de 14.745 de persoane sunt în carantină instituţionalizată pe teritoriul României ca urmare a epidemiei cu noul coronavirus, iar alte 19.059 sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală, informează, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

De la intrarea în vigoare a Ordonanţei militare nr. 2 şi până în prezent, au fost plasate în carantină instituţionalizată 2.290 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare.

De asemenea, 199 de persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 262.219 de teste privind infecţia cu noul coronavirus.

Potrivit GCS, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 412 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 815 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015