Connect with us

La zi

GCS: 245 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Numărul total de îmbolnăviri – 16.247

Un număr de 245 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, ajungându-se astfel la un total de 16.247 de îmbolnăviri, a anunţat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.053 au fost declarate vindecate şi externate.

La terapie intensivă sunt internaţi 225 de pacienţi.

Până acum, 1.046 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat.

Cele mai multe cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus s-au înregistrat până în prezent în judeţul Suceava – 3.370 şi în Bucureşti – 1.574.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, pe teritoriul României sunt în total 16.247 de persoane infectate cu noul coronavirus.

Numărul de cazuri confirmate pe judeţe, potrivit raportărilor Institutului Naţional de Sănătate Publică, se prezintă astfel:

* Alba – 250

* Arad – 688

* Argeş – 190

* Bacău – 414

* Bihor – 491

* Bistriţa Năsăud – 280

* Botoşani – 640

* Braşov – 597

* Brăila – 19

* Buzău – 97

* Caraş Severin – 110

* Călăraşi – 67

* Cluj – 518

* Constanţa – 253

* Covasna – 226

* Dâmboviţa – 157

* Dolj – 153

* Galaţi – 522

* Giurgiu – 204

* Gorj – 89

* Harghita – 25

* Hunedoara – 595

* Ialomiţa – 312

* Iaşi – 341

* Ilfov – 393

* Maramureş – 80

* Mehedinţi – 86

* Mureş – 638

* Neamţ – 805

* Olt – 52

* Prahova – 79

* Satu Mare – 54

* Sălaj – 52

* Sibiu – 440

* Suceava – 3.370

* Teleorman – 109

* Timiş – 486

* Tulcea – 96

* Vaslui – 146

* Vâlcea – 27

* Vrancea – 475

* Bucureşti – 1.574

Un număr de 14.066 de persoane sunt în carantină instituţionalizată pe teritoriul României, ca urmare a epidemiei cu noul coronavirus, iar alte 18.118 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală, informează joi Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit GCS, de la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent, au fost plasate în carantină instituţionalizată 2.303 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 233 de persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 286.217 teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 468 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.932 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) transmite joi că 2.880 de români din străinătate au fost confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, iar numărul deceselor în rândul acestora rămâne 102.

Dintre cei 2.880 de cetăţeni români confirmaţi ca infectaţi, 1.698 sunt în Italia, 561 în Spania, 29 în Franţa, 449 în Germania, 83 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia.

De la începutul pandemiei SARS-CoV-2 şi până la acest moment, 102 cetăţeni români aflaţi în străinătate au murit: 31 în Italia, 19 în Franţa, 33 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia şi câte unul în Suedia, Elveţia, SUA şi Brazilia.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 21 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 8 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință