Connect with us

La zi

GCS: 277 de persoane infectate cu noul tip de coronavirus

Published

on

Un număr de 277 de persoane au fost confirmate până în prezent cu noul tip de coronavirus, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

Dintre acestea, 25 au fost declarate vindecate şi externate – 16 la Timişoara, 8 la Bucureşti şi una la Iaşi.

De la ultima informare transmisă, au fost înregistrate alte 17 noi cazuri de îmbolnăvire, astfel: 4 la Suceava, 3 la Bucureşti, 2 la Cluj, 2 la Bistriţa Năsăud, 2 la Covasna şi câte unul la Iaşi, Dolj, Ilfov şi Constanţa.

Pacienţii nou confirmaţi au vârsta cuprinsă între 19 ani şi 67 de ani.

„Starea generală de sănătate a pacienţilor este bună. La ATI, în acest moment sunt internaţi 6 pacienţi, din care unul în stare gravă la Craiova (pacient cu boli pre-existente)”, afirmă GCS.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 3.822 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat COVID-19. Alte 33.709 persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 4.973 de teste. Dintre acestea, 4.696 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu au COVID-19.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.482 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 5.427 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

GCS reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor.

De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum şi alte date de interes vor fi aduse la cunoştinţa publicului în cel mai scurt timp.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015