Connect with us

La zi

GCS: 491 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În total – 7.707

Partida Romilor

Published

on

UPDATE: Încă cinci persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul celor decedaţi ajungând la 392, informează, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

Este vorba despre două femei şi trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 50 şi 89 de ani.Un număr de 491 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, numărul total al îmbolnăvirilor ridicându-se la 7.707, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Dintre persoanele infectate, 1.357 au fost declarate vindecate şi externate.

La terapie intensivă sunt internaţi 243 de pacienţi.

Potrivit sursei citate, 387 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au murit.

Încă doi cetăţeni români infectaţi cu noul coronavirus au murit în străinătate, unul în Marea Britanie şi unul în Germania, numărul deceselor românilor din afara ţării, din cauza COVID-19 ajungând la 55, informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

În total, 718 cetăţeni români din străinătate au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus: 422 în Italia, 196 în Spania, 25 în Franţa, 13 în Germania, 47 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg şi Suedia.

De la începutul epidemiei şi până la acest moment, 55 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au murit: 13 în Italia, 14 în Franţa, 16 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, unul în Belgia şi unul în Suedia.

GCS arată că, dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 11 au fost declaraţi vindecaţi: 7 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

Un număr de 22.866 de persoane sunt în carantină instituţionalizată pe teritoriul României, iar alte 60.697 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală, informează, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit sursei citate, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 79.629 de teste.

De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent, au fost plasate în carantină instituţionalizată 2.078 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare.

De asemenea, 104 persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 447 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.917 la linia TEL VERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Cele mai multe cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus s-au înregistrat până în prezent în judeţul Suceava – 1.910 şi în Bucureşti – 866.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, pe teritoriul României sunt în total 7.707 de persoane infectate cu noul coronavirus.

Numărul de cazuri confirmate pe judeţe, potrivit raportărilor Institutului Naţional de Sănătate Publică, se prezintă astfel:

* Alba – 141 cazuri

* Arad – 339

* Argeş – 67

* Bacău – 94

* Bihor – 219

* Bistriţa Năsăud – 93

* Botoşani – 290

* Braşov – 286

* Brăila – 16

* Buzău – 14

* Caraş Severin – 58

* Călăraşi – 41

* Cluj – 215

* Constanţa – 168

* Covasna – 123

* Dâmboviţa – 31

* Dolj – 55

* Galaţi – 240

* Giurgiu – 80

* Gorj – 10

* Harghita – 9

* Hunedoara – 333

* Ialomiţa – 114

* Iaşi – 130

* Ilfov – 154

* Maramureş – 55

* Mehedinţi – 28

* Mureş – 250

* Neamţ – 348

* Olt – 13

* Prahova – 48

* Satu Mare – 41

* Sălaj – 19

* Sibiu – 125

* Suceava – 1.910

* Teleorman – 76

* Timiş – 341

* Tulcea – 24

* Vaslui – 54

* Vâlcea – 15

* Vrancea – 174

* Bucureşti – 866

Un număr de 417 dosare penale au fost întocmite, până în prezent, prin structurile abilitate ale Ministerului Afacerilor Interne, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod penal, a anunţat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

Totodată, poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.171 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 13.062.175 de lei.

GCS reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TEL VERDE – 0800.800.358, care nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor.

De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Până la data de 15 aprilie, au fost raportate 827.180 de cazuri în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Italia, Germania, Franţa şi Regatul Unit.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015