Connect with us

Social

Informare meteo de instabilitate atmosferică până vineri. Cod galben de averse în 23 de judeţe până marţi seara

Published

on

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi dimineaţa o informare meteo de instabilitate atmosferică valabilă până vineri seara pentru sudul, centrul şi estul ţării, îndeosebi pentru zonele de deal şi de munte, şi un Cod galben de averse pentru Carpaţii Meridionali şi Orientali, Oltenia, vestul şi nordul Munteniei şi estul Transilvaniei, până la ora 21:00.

Potrivit ANM, în intervalul 8 iunie, ora 11:00 – 11 iunie, ora 23:00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul, centrul şi estul teritoriului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 de l/mp şi, pe arii restrânse, 25 – 50 l/mp.

„Instabilitatea atmosferică va fi accentuată până la sfârşitul săptămânii”, avertizează meteorologii.

Totodată, pe parcursul zilei de marţi, între orele 11:00 – 21:00, în Carpaţii Meridionali şi Orientali, Oltenia, vestul şi nordul Munteniei şi estul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină.

În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi, izolat, 40 l/mp.

„Manifestări de instabilitate atmosferică accentuată vor fi şi în restul Munteniei, precum şi în Dobrogea şi Moldova, dar pentru intervale mai scurte de timp”, precizează ANM.

Judeţele sub Cod galben sunt: Suceava, Neamţ, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Giurgiu, Dâmboviţa, Argeş, Teleorman, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin.

Vremea în Capitală va fi instabilă în următoarele patru zile, cu intensificări de scurtă durată ale vântului şi cu ploi ce vor avea caracter torenţial, în timp ce temperaturile maxime se vor situa la 26 – 27 de grade.

Conform prognozei speciale pentru Bucureşti emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 8 iunie ora 11:00 – 11 iunie, ora 23:00, îndeosebi în cursul după-amiezelor şi al serilor, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de 5 – 15 l/mp şi izolat posibil peste 20 – 25 l/mp. Temperaturile maxime vor fi de 26 – 27 de grade, iar cele minime de 13 – 16 grade.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015