Connect with us

Social

INS: Veniturile totale medii lunare au fost de 5.476 lei pe gospodărie în trimestrul I. Cheltuielile au reprezentat 84,7%

Published

on

Veniturile totale medii lunare au reprezentat în trimestrul I 2021, în termeni nominali, 5.476 lei pe gospodărie şi 2.157 lei pe persoană, iar cheltuielile totale ale populaţiei s-au ridicat în medie la 4.640 lei lunar pe gospodărie (1.828 lei pe persoană), respectiv 84,7% din nivelul veniturilor totale, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Veniturile băneşti au fost, în medie, de 5.070 lei lunar pe gospodărie (1.997 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 406 lei lunar pe gospodărie (160 lei pe persoană). Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (68,1% din veniturile totale ale gospodăriilor).

INS menţionează că la formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (20,0%), veniturile în natură (7,4%), în principal contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (6,3%), veniturile din activităţi neagricole independente (1,6%), veniturile din agricultură (1,2%), precum şi cele din proprietate şi vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei (0,8%).

Instituţia precizează că mediul de rezidenţă influenţează diferenţele de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor dintre mediul urban şi mediul rural.

Datele INS arată că principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

Cheltuielile pentru investiţii, destinate cumpărării sau construcţiei de locuinţe, cumpărării de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărării de acţiuni etc., deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,4%).

INS precizează că mediul de rezidenţă determină unele particularităţi în ceea ce priveşte mărimea şi structura cheltuielilor totale de consum.

Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul I 2021, în medie, 34,0% din consumul gospodăriilor.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990Copyright © 2015