Connect with us

La zi

Iohannis: Noul an şcolar începe pe 14 septembrie. Majoritatea elevilor vor merge efectiv la şcoală

Partida Romilor

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că noul an de învăţământ preuniversitar va începe pe 14 septembrie, iar majoritatea elevilor vor merge efectiv la şcoală, urmând să existe trei scenarii privind modul de organizare a cursurilor.

„Pe 14 septembrie începe noul an şcolar preuniversitar. Pentru majoritatea elevilor, asta înseamnă că vor merge efectiv, fizic, la şcoală. Pentru a ţine cont de impactul pandemiei în fiecare şcoală, în fiecare localitate, au fost elaborate trei scenarii, în funcţie de numărul de bolnavi din localitate. Aceste criterii sunt mai general valabile, nu doar pentru şcoli, dar ele vor fi folosite şi pentru a evalua impactul pandemiei asupra şcolilor. Aceste trei scenarii sunt: scenariul verde, care înseamnă că în localitatea respectivă e mai puţin de o persoană în medie, în ultimele 14 zile, detectată cu COVID-19; scenariul doi, scenariul galben – între unul şi trei persoane detectate în medie zilnică în ultimele 14 zile; scenariul trei – când în media ultimelor zile au apărut mai mult de trei bolnavi noi în localitatea respectivă”, a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele a precizat că în săptămânile care urmează vor fi detaliate deciziile luate miercuri. El a subliniat că felul în care funcţionează fiecare unitate şcolară va fi decis la nivel local.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015 Shared By Fancy Text Generator