Conecteaza-te cu noi

La zi

Kalas Lorand – o scurtă autobiografie

Avatar

Publicat

pe

Şi eu m-am născut în România

Se numește Loránd Kalas, are doar 22 de ani și înțelepciunea unui om matur, care știe ce vrea de la viață! 
“Reușita” – iată care este cuvântul care îl definește cel mai bine! Și-a depășit propriile limite încă din primii ani de viață. Mai mult decât atât, a reușit să schimbe în bine și destinele celor din jur. Secretul lui nu poate fi deslușit decât… ascultându-l. Urmăriți la emisiunea “Și eu m-am născut în România” un reportaj realizat la Târgu Mureș!

Numele meu este Kalas Lorand.

Când eram copil, voiam să fiu mai şmecher decât oamenii din jurul meu. Pe atunci credeam că astfel voi avea parte de banii pe care mi-i doresc, de femei frumoase şi de putere.

Bineinţeles… nu a durat foarte mult această mentalitate, aşadar m-am focusat pe şcoală. Aveam impresia că notele din catalog îmi vor aduce toate acele lucruri spre care aspiram. Învăţam din greu.

Nu regret că am devenit expert în memorat, pentru că am avut de câştigat mai târziu din acest lucru.

În perioada copilăriei, am fost supraprotejat. Părinţii şi bunicii mei  din iubirea pe care mi-o purtau, mereu au încercat să mă ferească de provocările vieţii.

După absolvirea liceului, am devenit student la o facultate de sport şi mai lucram între timp la o firmă de calculatoare. Nu a durat foarte mult şi m-am mutat singur. Astfel, când am intrat în viaţa reală, am avut parte de un şoc.

Din acel moment, au început să se adune frustrări în interiorul meu. Oamenii nu mă priveau cu aceiaşi ochi ca şi familia mea, aşadar îmi era greu să diger toate aceste lucruri. Trebuia să mă descurc singur.

Cu mâna pe inimă pot spune că din acea clipă a început toată povestea cu Dezvoltarea Personală! Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta.

 Iubirea

Orice bărbat de pe acest pământ îşi doreşte să aibă succes cu femeile. Ei bine, eu fiind un reprezentant al sexului masculin, nu reuşeam nici cum să am rezultate plauzibile cu femeile. Tot ce ştiam să fac, era să mă îndrăgostesc de o fată, iar apoi să fiu lăsat cu buza umflată. Nu primeam nimic înapoi.

Era ciudat pentru mine, că femeile de care nu eram interesat, îmi ofereau atenţie. Mă durea chestia asta la un moment dat. Am crezut că sunt defect într-un fel şi nu merit să am parte de femei foarte frumoase.

Astfel, am început să studiez seducţia. După un studiu de aproximativ 6 luni de zile şi bineinţeles practică, am început să am rezultate. Eram motivat la maxim şi mi-a crescut semnificativ încrederea în sine.

În acel moment, am avut o revelaţie:

  • mi-am zis că dacă un om ca mine, care nu avea absolut nici un rezultat plauzibil cu femeile, a ajuns să trăiască o relaţie bazată pe iubire , poate obţine orice în această viaţă.Totul începe prin dezvoltarea personalităţii.

 Sănătatea

Cred că dacă aş fi avut cu un kilogram mai puţin, mă rupeam în două la ce slab eram. M-am gândit în felul următor: Degeaba am parte de femei dacă eu nu mă simt bine în pielea mea. Aşadar..m-am pus pe treabă.

Îţi prezint o poză mai jos să îţi faci o idee despre ce am fost şi ce am ajuns:

Oamenii îşi băteau joc de mine. Mă simţeam inferior de fiecare dată când ieşeam în public. Oricât de bine mă îmbrăcam, tot atârnau hainele pe mine pentru că într-adevăr, eram un schelet în viaţă.

La un moment dat, era să cad în depresie din cauza asta. Mă otrăveam cu gânduri distructive.

Ştii ce-am făcut? Am pus osul la bătaie.

Mi-am cumpărat o carte de nutriţie, am început să mănânc adecvat, mă antrenam din greu şi mă odihneam corespunzător. Eram ca un animal evadat dintr-o cuşcă.

Tot ce îmi doream în acea perioadă, era să pun muşchi pe mine. După un an de antrenamente grele şi stil de viaţă corespunzător, aveam rezultate vizibile.

Eram mândru de mine şi mă apreciam pentru simplul fapt că am avut ambiţia necesară să îmi depăşesc condiţia. Mi-am demonstrat încă odată, că având mentalitatea şi atitudinea potrivită, pot obţine orice. Aceste rezultate, îţi întăresc caracterul şi toată fiinţa, mai tare decât orice.

Vocaţia

Deşi am doar 20 de ani, m-am studiat îndeajuns încât să ştiu ce vreau să fac în această viaţă. Mi-am petrecut majoritatea timpului încercând să mă descopăr. Eram angajat şi îi urmăream pe oamenii din jurul meu. Am ajuns la concluzia că 99% dintre ei, nu lucrau cu drag şi practic îşi vindeau viaţa pentru mărunţişuri.

Automat am realizat că eu nu vreau să-mi trăiesc viaţa astfel. Practic arte marţiale încă din perioada copilăriei. După cum se ştie, vocaţia merge mână-n mână cu hobby-urile noastre. Aşadar, am început să predau arte marţiale.

Am realizat că asta sunt eu. Sportul mă defineşte cu adevărat. Am ales pur şi simplu să mă înfrunt cu toţi din jurul meu care mă îndemnau să rămân un angajat.

Toată lumea era împotriva mea, deoarece toţi spuneau că sunt nebun. Să îmi las locul de muncă pentru a-mi trăi viaţa după propriile reguli….hmm, ce nesimţire.

Toţi au tăcut din gură după ce le-am demonstrat că viaţa se poate trăi făcând ceva ce îţi place. Chiar dacă nu eşti un angajat mizerabil, care îşi vinde ore preţioase din viaţă pentru bani de buzunar.

Crede-mă, indiferent de ce salar ai, e mărunţiş faţă de câţi bani ai putea face dacă ţi-ai valorifica talentele proprii.

  • Acum, probabil te întrebi: ce legătura are acest blog cu artele marţiale?
  • De ce să fi făcut un blog de dezvoltare personală?

Răspunsul e simplu: pentru că iubesc psihologia. Iubesc această ştiinţă care se ocupă cu mintea şi sufletul omului.

Am început să citesc cărţi de la vreo 12 ani. Am citit peste 50 de cărţi, şi cred că acest lucru mi-a schimbat percepţia şi viziunea despre viaţă. Sunt veşnic dator cărţilor pentru că m-au transfomat în propriul meu stăpân.

M-am decis să mă educ în fiecare zi din viaţa mea. Vreau să învăţ ceva nou în fiecare zi, pentru că din punctul meu de vedere doar aşa voi ajunge pe culmile succesului.

Puterea noastră vine din interiorul nostru. Dacă ai ştii ce putere uriaşă se ascunde în tine, te-ai speria.

După terminarea facultăţii de Educaţie Fizică şi Sportivă, doresc să termin şi Psihologia. Vreau să devin un psiholog foarte bun, pentru că astfel voi deveni şi un profesor foarte bun. Vreau să le ofer oamenilor un cadou.

Îmi doresc să scriu o carte. Vreau să le ofer oamenilor o valoare şi să le uşurez vieţile. Vrea să îmi pun amprenta pe viaţa ta, celui care citeşti aceste rânduri şi pe toţi ceilalţi. Simt că pot face un bine omenirii, pentru că am ajuns la anumite rezultate prin personalitatea mea.

Am realizat că cel mai frumos lucru pe care îl pot face pentru mine, este să mă educ. Să îmi educ personalitatea şi să fiu o persoană apreciată în societate. Doresc ca oamenii să se uite la mine şi să ia exemplu.

Vreau să inspir oamenii să trăiască cu adevărat acest dar minunat oferit pe gratis şi anume VIAŢA!

Continuați să citiți
Clic pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015