Connect with us

Social

Ministerul Muncii: Guvernul a stabilit obligaţii suplimentare pentru agenţiile de intermediere a lucrătorilor români în străinătate

Published

on

Agenţiile de plasare de personal care intermediază angajarea lucrătorilor români în străinătate vor avea mai multe obligaţii faţă de muncitorii români, în urma unei ordonanţe de urgenţă adoptată miercuri de Guvern, se menţionează într-un comunicat remis de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

„Astfel, pentru asigurarea aceluiaşi grad de protecţie a cetăţenilor români, indiferent dacă aceştia apelează la serviciile unui agent de plasare a forţei de muncă român sau la serviciile unui furnizor de servicii de plasare din alt stat membru al Uniunii Europene care desfăşoară pe teritoriul României activităţi de mediere şi plasare a forţei de muncă, sunt stabilite aceleaşi obligaţii: efectuarea în mod gratuit a activităţii de mediere a cetăţenilor români în vederea angajării în străinătate, fără perceperea de comisioane, tarife sau taxe; încheierea contractelor de mediere în formă scrisă şi asigurarea încheierii contractului individual de muncă sau a documentului echivalent din statul de destinaţie atât în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul, cât şi în limba română; punerea contractului la dispoziţia lucrătorului român înainte de plecarea acestuia din ţară”, se precizează în comunicatul MMPS.

La finalul şedinţei de Guvern în cadrul căreia a fost prezentată ordonanţa de urgenţă adoptată miercuri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, şi-a exprimat regretul că foarte mulţi români aleg să lucreze în străinătate fără să apeleze la agenţiile de intermediere.

„În legătură cu românii care lucrează în străinătate, prin ordonanţa de urgenţă de astăzi ţintim accesarea muncii în străinătate prin intermediul agenţiilor de mediere. Din nefericire, foarte mulţi români aleg să lucreze în străinătate în afara agenţilor de mediere sau agenţiilor de mediere. Lucrul acesta este posibil datorită circulaţiei libere a forţei de muncă, însă statul nu poate să sprijine şi să urmărească modul în care sunt trataţi şi ajung în ţara care îi primeşte să muncească românii care accesează tipul acesta de muncă. Cunoaşteţi foarte bine ce derapaje au fost în anii precedenţi – aglomerări în aeroporturi, în punctele de transport, aglomerări la frontiere, condiţii de muncă insalubre sau chiar abuzuri din partea angajatorilor. De aceea Ministerul Muncii, în parteneriat cu agenţiile de transport internaţional şi agenţiile de mediere, a propus aceste modificări la legislaţia privind drepturile lucrătorilor în străinătate, astfel încât în momentul în care se preiau de către agenţiile de transport români care pleacă să muncească în străinătate aceştia să fie grupaţi în funcţie de locul de muncă pe care şi-l aleg. De asemenea, în momentul în care preiau angajaţi pentru o anumită ţară, să fie lăsaţi la punctul de destinaţie al angajatorului. Documentaţia să fie făcută în limba maternă şi de asemenea, la preluare să fie informaţi cu privire şi la condiţiile de trecere a frontierei şi la condiţiile de muncă obligatorii pe care românii noştri le au în ţările în care merg să lucreze”, a menţionat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a mai prezentat, într-o postare pe Facebook, şi celelalte prevederi din cadrul ordonanţei de urgenţă adoptată miercuri, respectiv informarea lucrătorilor cu privire la condiţiile speciale de intrare în ţara de destinaţie şi la regulile care trebuie respectate şi asigurarea transportului internaţional al lucrătorilor, cu firme autorizate, către acelaşi loc de muncă din statul de destinaţie, dacă sunt grupuri mai mari de 10 persoane.

De asemenea, în ordonanţă se prevede verificarea documentelor necesare accesului în statul de destinaţie, anterior deplasării lucrătorilor, pentru a evita situaţiile în care cetăţenilor români nu li se permite intrarea în statul unde urmează să muncească; notificarea ITM privind forţa de muncă plasată, cu 5 zile înainte de plecarea lucrătorilor din ţară; obligaţia de a păstra contractul de mediere şi contractul individual de muncă, în limba română şi în limba statului angajatorului, pentru o perioadă de trei ani de la data încetării lor, pentru a le pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, cu ocazia controlului; transmiterea lunară (nu trimestrială, cum se prevede în prezent) către ITM a situaţiei privind contractele de mediere încheiate şi persoanele angajate în străinătate.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015