Connect with us

Educatie

Ministrul Educaţiei a solicitat MS aplicarea testării non-invazive în şcoli

Partida Romilor

Published

on

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, că a solicitat în Comitetul interministerial şi Ministerului Sănătăţii aplicarea testării non-invazive în şcoli, menţionând că acest lucru trebuie rezolvat până la revenirea elevilor din vacanţă.

„În Comitetul Interministerial de joi am făcut această propunere, printr-o adresa scrisă, o solicitare din partea Ministerului Educaţiei, am transpus această idee şi către Ministerul Sănătăţii, solicitare către MS şi sunt convins că se vor apleca cu maximă atenţie în condiţiile în care din ce în ce mai multe state europene apelează la soluţia aceasta a testării non-invazive în şcoli. Ultimul exemplu este cel al Italiei, care s-a adăugat exemplului Germaniei, Austriei, Franţei în care aceste teste non-invazive sunt utilizate în şcoli. Ele sunt validate ulterior prin teste PCR, dar sunt un instrument foarte important pentru a asigura protecţia sanitară în şcoli. Este vorba de testarea elevilor care prezintă simptome specifice în timpul procesului de învăţământ, precum şi a elevilor care au luat la cunoştinţă că sunt contacţi ai unor cazuri confirmate”, a afirmat Cîmpeanu, la Palatul Parlamentului.

El a precizat că Guvernul „va analiza şi va decide” cine va cumpăra testele.

Ministrul Educaţiei a arătat că aceste teste nu au fost validate de INSP, dar şi-a exprimat convingerea că instituţia va analiza această posibilitate.

„INSP nu le-a avut validate în metodologie, însă sunt convins că va analiza această posibilitate”, a adăugat Cîmpeanu.

Întrebat când s-ar putea introduce astfel de teste în şcoli, Sorin Cîmpeanu a spus: „Elevii vor reveni la şcoală în data de 5 mai, este vorba de toţi elevii, cu excepţia celor din clasele terminale care vor reveni în data de 10 mai. Ideal ar fi ca această problemă să fie rezolvată până la revenirea la şcoală, după vacanţa de după Sărbătorile pascale”.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015