Connect with us

Educatie

Ministrul Educaţiei: Am elaborat ghidurile metodologice pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor în cadrul unităţilor de învăţământ

Partida Romilor

Published

on

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că au fost elaborate ghidurile metodologice pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor în cadrul unităţilor de învăţământ.

Potrivit ministrului, au fost elaborate astfel de ghiduri pe fiecare nivel – preşcolar, primar, gimnazial, liceal.

„Aşa cum am promis, în această perioadă am elaborat ghidurile metodologice, ghiduri pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor în cadrul unităţilor de învăţământ. Aceste ghiduri sunt organizate pe fiecare nivel: avem ghiduri pentru educaţie timpurie, ghiduri pentru învăţământ preşcolar, dar şi pentru primar, gimnazial, liceal, vocaţional, învăţământ profesional şi tehnic şi, nu în ultimul rând, pentru învăţământul special”, a spus Anisie.

Potrivit acesteia, în cadrul Ministerului Educaţiei au fost realizate „reperele metodologice” pentru începutul de an şcolar.

„Aceste repere metodologice vin în sprijinul cadrelor didactice. Astfel, profesorii vor putea reduce decalajele în ceea ce priveşte modalitatea de predare din timpul suspendării cursurilor. Prin urmare, pot face o analiză referitoare la ceea ce aveau în planificarea calendaristică realizată înainte de suspendarea cursurilor, ce anume s-a predat în timpul suspendării cursurilor şi ceea ce elevul a reţinut în perioada în care învăţământul s-a mutat în spaţiul online”, a mai susţinut Anisie.

Ministrul a spus că au fost elaborate toate metodologiile pentru examenele naţionale organizate în anul şcolar 2020-2021.

„Nu în ultimul rând s-a realizat şi noul Regulament de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi în acest nou regulament veţi regăsi ceea ce am promis încă de la începutul mandatului meu, şi anume veţi regăsi debirocratizarea activităţii didactice. Mai mult decât atât, sunt prevăzute măsuri în aşa fel încât activitatea cadrului didactic să se concentreze asupra elevului şi nu asupra realizării hârtiilor. Prin urmare, comisia de tăiat hârtii realizată la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării a propus reducerea acestui număr de hârtii şi iată că se şi realizează”, a mai arătat ministrul Educaţiei.

Monica Anisie a spus că au fost realizate filmări pentru proiectul pe care Ministerul Educaţiei îl are în parteneriat cu Televiziunea Română – „Teleşcoala”.

„Pentru că am primit din partea părinţilor, din partea elevilor, dar şi pentru că profesorii au solicitat să continuăm cu elaborarea testelor de antrenament, vă anunţ că am decis să continuăm şi să facem săptămânal teste de antrenament pentru elevii care susţin examenele naţionale”, a mai spus Anisie.

Ea a anunţat deschiderea, începând de marţi, a unui portal de informare, intitulat educatiacontinua.edu.ro, unde toţi cei interesaţi vor găsi informaţiile necesare privitoare la anul şcolar.

„Întrucât în spaţiul public sunt atâtea întrebări la care se aşteaptă răspunsuri şi ştiu şi înţeleg toate aceste întrebări ale părinţilor, ale elevilor, uneori chiar şi ale profesorilor, am decis să deschid o linie de tel verde la Ministerul Educaţiei, o linie care va fi dedicată răspunsurilor adresate de către părinţi şi elevi”, a mai declarat Anisie.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015