Connect with us

Social

Ministrul Muncii, despre mărirea alocaţiilor: Vom identifica sursa de finanţare peste o lună, la rectificarea bugetară

Partida Romilor

Published

on

Guvernul va mări alocaţiile copiilor în cazul în care legea va intra în vigoare, iar sursa de finanţare va fi identificată la rectificarea bugetară, care va avea loc peste o lună, a declarat, joi seara, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

„Aşteptăm ca actul normativ să meargă către domnul preşedinte. În momentul în care va intra în vigoare, vom avea foarte clar parcursul a ceea ce urmează să se întâmple, dar suntem la o lună înainte de momentul solicitat de noi pentru a face evaluarea corespunzătoare în vederea identificării resurselor. Dacă actul va intra în vigoare, ce alte opţiuni aş avea decât să aplic legea?! (…) Încerc să spun că abordarea noastră este raţională, bazată pe nevoia de a avea o fundamentare şi o indicare a sursei bugetare din care se fac aceste creşteri. E foarte uşor, în condiţiile în care mai multe domenii au nevoie de o creştere, în mod evident copiii fiind o prioritate, e uşor să promiţi. Normal este să şi identifici sursa de bani şi să poţi să faci această cheltuială în baza sursei identificate. Aşteptăm rectificarea, este mai puţin de o lună până la momentul rectificării. În momentul în care se face rectificarea, se identifică şi sursa de finanţare”, a afirmat Violeta Alexandru, la Digi 24.

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, Ordonanţa de Urgenţă 2/2020, care proroga termenul pentru dublarea alocaţiilor copiilor la 1 august 2020.

Ministrul Muncii a precizat că subiectul creşterii alocaţiilor nu a fost discutat în şedinţa de Guvern de joi.

„Subiectul, în condiţiile în care legea este încă în circuit de la Parlament către domnul preşedinte, şedinţa de Guvern are acte normative care au trecut prin procedura de avizare, în condiţiile în care procesul complet al acestui act normativ nu s-a epuizat, subiectul nu avea cum să se afle pe agenda şedinţei de Guvern”, a menţionat Violeta Alexandru.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015 Shared By Fancy Text Generator