Connect with us

Educatie

MIPE: Patru proiecte cu finanţare de 16,8 milioane de lei vor ajuta tinerii să se întoarcă la şcoală

Un număr de 1.680 de tineri vor fi sprijiniţi din fonduri europene să reia şcoala prin intermediul a patru proiecte cu finanţare din Programul Operaţional Capital Uman, în valoare de 16,8 milioane de lei

Published

on

Un număr de 1.680 de tineri vor fi sprijiniţi din fonduri europene să reia şcoala prin intermediul a patru proiecte cu finanţare din Programul Operaţional Capital Uman (POCU), în valoare de 16,8 milioane de lei, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, cele patru proiecte vor sprijini tineri care nu mai sunt la şcoală şi nici nu lucrează (Not in Education, Employment or Training – NEETS) să reintre în învăţământ şi să se pregătească pentru un loc de muncă, prin programe de tip „A doua Şansă”.

Segmentul NEETS este estimat, în România, la 400.000 tineri. Programul Operaţional Capital Uman (POCU) are fonduri dedicate pentru acest segment, de 561 milioane euro.

„Avem datoria de a-i ajuta pe aceşti tineri cu situaţie dificilă să ajungă să aibă un trai decent aici, în ţară. Ei deţin totodată un potenţial imens pentru economie. Gândiţi-vă ce ar însemna ca ei să ajungă să lucreze aici, în ţară, acum când este atâta nevoie de forţă de muncă. Prin proiectele pe care le lansăm în această perioadă, ajungem la un număr semnificativ de tineri NEETs şi vor mai urma”, a declarat Csilla Hegedus, secretar de stat în MIPE, cu ocazia lansării proiectelor.

În prezent, România se plasează între primele cinci poziţii din Europa, după Italia, Bulgaria, Grecia şi Croaţia în ceea ce priveşte numărul tinerilor care fac parte din categoria NEETs.

La nivel naţional, numărul total al tinerilor NEEts este estimat la 400.000 tineri, din care aproximativ 15% sunt înregistraţi în baza de date a ANOFM, iar mai puţin de 1% primesc indemnizaţie de şomaj.

„Aşa cum ştim, criza economică cauzata de pandemie a dus la un nivel şi mai ridicat al şomajului în rândul tinerilor. Integrarea pe piaţa muncii, unul dintre primii lor paşi spre o viaţă autonomă, a devenit din ce în ce mai problematică, implicând calificări din ce în ce mai înalte, flexibilitate şi multă răbdare în parcurgerea tuturor etapelor procesului de angajare. Având în vedere aceste realităţi, Ministerul Tineretului şi Sportului caută în permanenţă noi instrumente pentru incluziunea tinerilor NEET şi modalităţi de monitorizare şi analiză a prevalenţei vulnerabilităţii şi a dezangajării tinerilor pe piaţa muncii, pentru a veni în sprijinul lor. Ne dorim ca prin proiectele pe care le lansăm acum, în patru dintre ele MTS fiind pentru prima dată lider, să oferim acea mână de ajutor care le poate oferi şansa unui viitor mai senin”, susţine Eduard Novak, ministrul Tineretului şi Sportului.

Reprezentanţii MIPE arată că, prin proiectele lansate marţi, cei 1. 680 tineri din diferite regiuni se pot întoarce la educaţie prin programe de tip „A doua şansă”. Dintre aceştia, 10% vor fi din minoritatea romă, iar 30% din mediul rural.

Programele de tip „A doua şansă” le oferă posibilitatea continuării şi finalizării învăţământului obligatoriu, fără a fi nevoiţi să-şi întrerupă alte activităţi în care sunt angrenaţi. Programul este structurat pe două niveluri: A doua şansă – învăţământ primar şi A doua şansă – învăţământ secundar inferior – acesta din urmă având şi o componentă de pregătire profesională.

Finanţările europene acordate de MIPE abordează sprijinul pentru tinerii NEETs din mai multe unghiuri, de la finalizarea educaţiei, la antreprenoriat şi consiliere pentru găsirea unui loc de muncă, inclusiv subvenţii pentru angajatori.

La începutul acestei luni, alte 99 proiecte POCU dedicate tinerilor NEETs au fost aprobate şi o parte deja semnate la MIPE şi vizează măsuri de sprijin şi consiliere pentru orientare profesională pentru 60.000 persoane, în timp ce 1.500 vor fi ajutaţi să îşi deschidă propria afacere cu fonduri de câte 25.000 de euro.

Totodată, pentru aceeaşi categorie de tineri, MIPE a lansat în consultare publică, luni, 20 septembrie, Ghidul pentru acordarea de subvenţii angajatorilor care angajează tineri NEETs, inclusiv monitorizarea obligaţiilor asumate de angajatori. Beneficiari vor fi 11.500 de tineri, iar valoarea totală este de 70 milioane de euro.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990Copyright © 2015