Connect with us

Sanatate

MS: Nu vom mai avea spitale COVID şi non-COVID, toate vor avea circuite mixte

Published

on

Spitalele nu vor mai fi COVID şi non-COVID, ci vor avea circuite mixte, a anunţat sâmbătă Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

El a adăugat că, pentru a se elimina dificultăţile de accesare a serviciilor medicale, Ministerul Sănătăţii a lucrat la implementarea şi definirea unei strategii, astfel încât toate spitalele să rămână deschide pentru toţi pacienţii.

„Spre deosebire de valurile anterioare, nu vom mai avea spitale COVID (…), spitale suport COVID şi spitale non-COVID, ci toate spitalele din România vor avea circuite mixte – COVID şi non-COVID, astfel încât toţi pacienţii cu boli cronice să poată fi trataţi, toţi pacienţii care au nevoie de asistenţă medicală să poată primi tratamentele de care au nevoie. Aceasta este regula generală, sigur că există şi câteva excepţii. Spre exemplu, spitalele de boli infecţioase, evident că preponderent vor trata pacienţi cu COVID-19 sau spitale care din anumite condiţionalităţi logistice sau prin faptul că arhitectura unui spital arată într-un anume fel, nu se poate secţiona un departament de Terapie Intensivă în COVID şi non-COVID”, a declarat Baciu, într-o conferinţă de presă.

El a explicat că, pentru a avea o imagine cât mai clară şi pentru a gestiona cât mai bine acordarea asistenţei medicale, Ministerul Sănătăţii, împreună cu direcţiile de sănătate publică şi cu toate spitalele din România, la nivelul fiecărui judeţ, au creat un plan pentru a putea face faţă emergenţei unui val şi a fi mai bine pregătiţi.

„Odată cu preluarea acestui minister de către domnul ministrul interimar Cseke Attila, la începutul acestei săptămâni a avut loc o primă videoconferinţă cu toate direcţiile de sănătate publică, prin care domnul ministru le-a solicitat implementarea acestui plan despre care vorbim. Acest lucru trebuie făcut şi ca urmare a dispoziţiilor date de domnul prim-ministru – acelea de a avea toate resursele medicale necesare pentru a trata toţi pacienţii din România care au nevoie de asistenţă medicală cu COVID-19. Acest lucru este în desfăşurare. (…) Prioritatea o reprezintă acest val IV şi domnul ministru Cseke Attila a făcut un apel la responsabilitate şi la solidaritate. (…) Singura măsură reală, eficientă este cea a vaccinării”, a arătat Andrei Baciu.

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, că hotărârea de guvern prin care se impune obligativitatea certificatului verde COVID pentru accesul la anumite activităţi nu impune restricţii şi nu se poate vorbi de discriminare.

„Subliniez că această hotărâre n-a impus restricţii. (…) În mod normal peste 3 la mie, era prevăzut în hotărâre de guvern închiderea totală. Deci, în loc să se închidă total după 3 la mie, în intervalul 3 – 6 la mie s-a găsit o soluţie prin care, totuşi, să mai permitem activităţile economice să se desfăşoare în anumit control sanitar aferent, şi anume verificarea în mod deosebit a celor care intră prin certificatul verde, care de altfel a fost aprobat prin OUG. (…) Ca să elaborăm această hotărâre au fost analizaţi factorii de risc”, a afirmat Arafat într-o conferinţă de presă.

El a amintit despre posiblitatea folosirii aplicaţiei care se poate descărca gratuit de pe telefon, pentru codul QR, şi a precizat că, de fapt, certificatul de vaccinare permite oricui să participe la evenimente cu trei condiţii: să fie vaccinat, dacă nu este vaccinat să fie testat, ultima fiind să fie trecut prin boală în ultimele 180 de zile.

„Asta înseamnă că nu putem vorbi de discriminare. (…) Noi permitem tuturor categoriilor să participe, cu condiţia să fie una dintre cele trei condiţii. (…) Aplicaţia va fi dată la toţi operatorii să o descarce gratuit şi ei au obligativitatea de a verifica. (…) Referitor la utilizarea certificatului verde – de mâine noapte, de luni, tocmai ca să dăm timp operatorilor să se organizeze pentru citirea certificatului verde. Acum mergem pe prezentarea documentului”, a adăugat şeful DSU.

Potrivit acestuia, este foarte greu să fie controlată respectarea măsurilor sanitare la unele evenimente precum nunţi, botezuri sau alte petreceri, precum şi la adunările publice.

„La nuntă ştim că oamenii nu vor sta cu mască, vor dansa, vor umbla de la o masă la alta. Organizatorul – este şi moral şi legal, din toate punctele de vedere – să verifice că persoanele respectă regulile certificatului verde. Mai mult decât atât, ospătarii şi cei care deservesc trebuie să poarte mască tot timpul, acest lucru este clar, nu sub nas, nu sub bărbie. (…) Dacă lumea nu respectă regulile, aceste evenimente pot să se transforme în evenimente de răspândire generală a virusului, şi atunci certificatul verde reduce riscul, nu elimină riscul total”, a explicat Arafat.

El a adăugat că în discoteci şi cluburi vor avea acces numai persoanele vaccinate, aşa cum a fost şi până acum, iar activitatea cu publicul a operatorilor economici în spaţii închise – săli de sport, fitness – să fie permisă fără să depăşească 50 % din capacitatea maximă a spaţiului, unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 la mia de locuitori şi mai mică sau egală cu 6 la mie, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 7 mp şi prezentarea certificatului de vaccinare.

Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă în spaţii închise pentru copii va fi permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 05.0 – 24,00, în judeţele unde incidenţa este între 3 – 6 mie, iar cea a operatorilor care administrează sălile de jocuri – în aceleaşi condiţii.

Raed Arafat a menţionat că persoanele care provin din alte state decât cele europene care emit certificatul verde pot să facă dovada prin alte mecanisme, adică certificatele din statele respective, cum ar fi cele din Statele Unite şi Marea Britanie, sau să demonstreze că au trecut prin boală.

„La testare vorbim de test PCR, care să aibă o vechime de cel mult 72 de ore sau, conform noilor reglementări, test antigen rapid care să aibă cel mult vechime de 48 de ore. Bineînţeles, se exceptează copiii sub 6 ani”, a precizat şeful DSU.

Guvernul a aprobat vineri, prin hotărâre, obligativitatea certificatului verde COVID pentru accesul la anumite activităţi în localităţile unde rata de incidenţă a infectărilor cu SARS-CoV-2 este mai mare de 3 la mia de locuitori şi mai mică sau egală cu 6 la mia de locuitori.

În judeţele/localităţile în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori se instituie o serie de norme pentru desfăşurarea anumitor activităţi economice, permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane:

– vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de imunizare;

– care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;

– care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Potrivit actului normativ, obligaţia de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore nu se aplică în cazul copiilor care au vârsta mai mică sau egală cu 6 ani.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990Copyright © 2015