Connect with us

La zi

OMS spune că, în prezent, nu este posibil să fie stabilită sursa precisă a COVID-19

Partida Romilor

Published

on

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis marţi că, în etapa actuală, nu este posibil să fie stabilită sursa precisă a noului coronavirus, transmite Reuters.

În acest stadiu, nicio concluzie nu poate fi trasă, a afirmat Takeshi Kasai, directorul regional al OMS pentru Pacificul de vest.

Cu toate acestea, dovezile disponibile sugerează o origine animală a noului coronavirus, a spus Kasai în cadrul unei conferinţe de presă online.

Preşedintele american Donald Trump a declarat săptămâna trecută că administraţia sa încearcă să stabilească dacă noul coronavirus ar putea să provină dintr-un laborator din Wuhan, centrul Chinei, considerat ca fiind locul de unde a pornit pandemia de COVID-19.

Totodată, OMS a asigurat luni că „nu a ascuns nimic” Statelor Unite ale Americii cu privire la maladia COVID-19, care a făcut aproape 170.000 de morţi în lume de la apariţia sa în decembrie în China, potrivit AFP.

„Din prima zi, nimic nu a fost ascuns de SUA”, a declarat luni într-o conferinţă de presă virtuală directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a insistat în repetate rânduri că „OMS nu are niciun secret” în privinţa noului coronavirus.

„Am lansat alerta din prima zi”, susţine el.

La rândul său, directorul pentru programe de urgenţă al OMS, Michael Ryan, a indicat că încă de la 1 ianuarie aproximativ 15 reprezentanţi ai Centrului american pentru controlul şi prevenirea Bolilor (CDC) au fost detaşaţi la sediul OMS din Geneva ca parte a „răspunsului la COVID-19”.

Statele Unite şi-au suspendat la începutul săptămânii trecute finanţarea pentru OMS, acuzată că ar fi prea apropiată de China şi că a gestionat necorespunzător pandemia.

Presiunea a crescut la 16 aprilie în SUA când republicanii din Congres i-au cerut preşedintelui Donald Trump să condiţioneze reluarea finanţării către OMS de demisia lui Tedros Adhanom Ghebreyesus de la conducerea Organizaţiei, pe care îl acuză că a „eşuat” în a răspunde prompt la criza generată de noul coronavirus.

La Geneva, şeful OMS şi-a apărat ferm poziţia, lăsând să se înţeleagă că „faptul că personal al CDC este aici, le oferă un avantaj”. „OMS nu are niciun secret. Pentru că este periculos dacă păstrezi informaţii secrete sau confidenţiale. OMS nu are niciun secret”, a insistat Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de AFP.

El şi-a reiterat apelul la „unitate naţională” şi „solidaritate globală”, asigurând că „nu trebuie să ne fie frică” de pandemia de COVID-19.

„Fără unitate naţională şi solidaritate globală, vă pot asigura: ceea ce este mai rău ne aşteaptă. Deci, să prevenim această tragedie”, a spus Tedros, asigurând că „politica este susceptibilă să alimenteze pandemia”.

Washingtonul susţine că propriile măsuri în faţa crizei, în special închiderea progresivă a frontierei SUA, s-au confruntat cu o „puternică rezistenţă” din partea OMS, care a „continuat să-i laude pe liderii chinezi pentru ‘disponibilitatea lor de a împărtăşi informaţii'”.

De asemenea, guvernul american acuză OMS că a neglijat informaţii-cheie cu privire la posibila transmitere a coronavirusului de la om la om, transmise de Taiwan la sfârşitul lunii decembrie 2019, conform AFP.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015