Conecteaza-te cu noi

Eveniment

Parlamentul European cere statelor membre să ia măsuri pentru combaterea discriminării comunităţii rome

Avatar

Publicat

pe

Parlamentul European a adoptat marţi, la Strasbourg, o rezoluţie non-legislativă în care solicită măsuri mai solide pentru a combate percepţia negativă şi discriminarea la adresa comunităţii rome, fenomen recunoscut drept o formă de rasism instituţionalizată şi înrădăcinată istoric, exprimată prin intermediul violenţei, al discursului ce instigă la ură, exploatării şi stigmatizării.

În document se arată că segregarea în context şcolar, accesul la locuinţe, asistenţă medicală şi ocuparea forţei de muncă sunt principalele probleme cu care se confruntă încă populaţia de etnie romă in Europa. Textul rezoluţiei evidenţiază situaţia în special dificilă a tinerilor romi, caracterizată de o proporţie în creştere a şomerilor şi a celor care nu beneficiază de formare profesională sau şcolarizare.

Eurodeputaţii solicită Comisiei Europene şi statelor membre să introducă mai multe domenii prioritare, obiective clare şi obligatorii, programe şi mecanisme pentru evaluarea progresului integrării, din momentul în care actualul cadru european va expira în 2020. Ei cer, de asemenea, fonduri publice substanţiale şi resurse umane în aceste scopuri.

Membrii PE mai cer integrarea egalităţii de gen, o abordare favorabilă copiilor în toate măsurile luate şi o implicare mai strânsă a reprezentanţilor comunităţii rome şi ONG-urilor în procesul de elaborare a politicilor de integrare.

Un accent este pus şi pe necesitatea protejării şi promovării egalităţii în drepturi pentru copiii romi, eurodeputaţii dorind obiective antidiscriminare specifice la nivelul UE, precum şi măsuri de integrare a comunităţii rome în politicile de dezvoltare durabilă şi digitalizare.

În plus, eurodeputaţii insistă ca fondurile structurale europene să fie folosite şi pentru a îmbunătăţi condiţiile de trai şi oportunităţile oferite comunităţii rome şi le solicită statelor membre să investigheze şi să sancţioneze legal eventualele abuzuri în folosirea fondurilor respective.

Continuați să citiți
Clic pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015