Connect with us

Social

Peste 500.000 de cereri pentru ajutoarele de încălzire şi pentru suplimentul de energie

Un număr de peste 500.000 de cereri pentru ajutoarele de încălzire în sezonul rece şi pentru suplimentul de energie acordat prin Legea consumatorului vulnerabil au fost depuse deja la primării

Published

on

Un număr de peste 500.000 de cereri pentru ajutoarele de încălzire în sezonul rece şi pentru suplimentul de energie acordat prin Legea consumatorului vulnerabil au fost depuse deja la primării, a transmis ministrul interimar al Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, pe Facebook.

„Peste 500.000 de cereri au fost depuse deja de către beneficiari la primării, pentru ajutoarele de încălzire în sezonul rece şi pentru suplimentul de energie acordat pe tot parcursul anului, prin Legea consumatorului vulnerabil. Persoanele singure cu venituri de până la 2.053 lei şi familiile cu venituri de până la 1.386 lei de persoană beneficiază de la 1 noiembrie de aceste două forme de sprijin, dacă se adresează primăriilor pentru a le solicita”, a menţionat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a precizat că Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială a publicat pe site-ul său răspunsuri la cele mai importante întrebări ale beneficiarilor cu privire la condiţiile şi procedurile de acordare a acestor ajutoare.

„Împreună cu echipa Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi cu colegii mei din Ministerul Muncii, am avut astăzi o discuţie cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor din România, pentru a ne asigura că legea va fi aplicată corect şi că oamenii vor primi ajutoarele fără întârziere. Mai mult, agenţiile de plăţi vin în sprijinul primăriilor şi al beneficiarilor prin clarificarea condiţiilor şi procedurilor de acordare a dreptului, iar Agenţia Naţională de Plăţi publică şi actualizează permanent, pe pagina de web, precizări privind acordarea ajutoarelor”, a notat Raluca Turcan.

Pe de altă parte, ministrul Muncii a amintit că, începând din 1 noiembrie, persoanele care nu îndeplinesc condiţiile de acordare a ajutorului de încălzire pe perioada sezonului rece şi a suplimentului de energie prevăzute de Legea consumatorului vulnerabil beneficiază de compensarea facturilor la energie electrică (în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh) şi la gaze naturale (cel mult 33% din valoarea componentei preţul gazului natural din contract).

„O altă măsură de sprijin pentru a depăşi perioada sezonului rece, deja în vigoare, este plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale pentru clienţii casnici”, a încheiat Raluca Turcan.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015