Connect with us

Social

Suceava: Peste 60.000 de pachete cu alimente distribuite în judeţ persoanelor defavorizate, prin POAD

Partida Romilor

Published

on

Peste 60.000 de pachete cu alimente au fost distribuite în judeţul Suceava, finalizându-se această acţiune din cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), finanţat de Uniunea Europeană, a anunţat, vineri, subprefectul Daniel Prorociuc.

El a precizat că au fost recepţionate 60.922 de pachete de alimente pentru beneficiarii eligibili din judeţul nostru, dintre care 60.389 au fost distribuite către beneficiarii finali, iar un număr de 533 de pachete urmează să fie redistribuit în perioada următoare între localităţi, funcţie de solicitările acestora.

Potrivit lui Prorociuc, prin POAD, finanţat de către Uniunea Europeană prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi coordonat la nivelul judeţului Suceava de Prefectură, în acest an s-au alocat 121.844 de pachete (alimente şi igienă) în sumă totală de aproximativ 11.000.000 de lei.

Beneficiarii acestor pachete sunt familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat şi familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015