Vânzările, construcţiile, call center şi BPO (Business Process Outsourcing), IT şi logistică sunt domeniile în care se caută, în prezent, cele mai multe locuri de muncă în România, arată datele publicate, marţi, de către reprezentanţii unei platforme de recrutare online.
„Numărul candidaţilor activi creşte în fiecare zi, iar ritmul cu care aplică este cu aproximativ 60% mai mare decât în luna anterioară. Pentru companii este ocazia perfectă de a-şi construi baze solide de candidaţi relevanţi şi de a închide procese de recrutare de două ori mai repede decât înainte, inclusiv acum când apelează la video interviuri, în detrimentul întâlnirilor clasice, faţă în faţă”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Potrivit companiei, peste 500 de locuri de muncă sunt postate în fiecare zi, iar cele mai multe poziţii sunt disponibile în vânzări, construcţii, call center şi BPO, IT şi logistică. Astfel, numai în aceste domenii există peste 9.000 de locuri de muncă destinate candidaţilor din toată ţara, indiferent de nivelul de experienţă.
În acelaşi timp, angajatorii din sectorul serviciilor au început să posteze un număr semnificativ pentru munca de acasă, pe acest segment fiind în acest moment disponibile peste 1.000 de posturi.
Conform analizei, de la jumătatea lunii aprilie şi până în prezent sute de companii au postat anunţuri de angajare, readucând piaţa recrutărilor la un nivel apropiat de începutul lunii martie.