Connect with us

Social

Protocol pentru extinderea Programului „A doua şansă”

Published

on

Ministerul Muncii a încheiat un protocol cu Ministerul Educaţiei pentru extinderea Programului „A doua şansă”, prin intermediul căruia 14.000 de persoane vulnerabile vor fi sprijinite să-şi completeze educaţia, a anunţat marţi ministrul Muncii, Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.

„În ceea ce priveşte consilierea pentru ocupare, au fost contactaţi 77.224 beneficiari de ajutor social. Numărul de persoane consiliate a fost de 49.640. Numărul persoane mediate în muncă a fost de 25.770. Numărul de persoane care au primit recomandare pentru curs de formare profesională a fost 14.554, iar numărul persoane care au primit recomandare către programul „A doua şansă”, 13.789 de persoane. Numărul de persoane care au primit dispoziţie de repartizare pentru un loc de muncă vacant este de 5.245. Profilul beneficiarilor de ajutor social prezenţi la întâlnirile cu Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă este următorul: 32% între 40 şi 49 de ani; 22% între 30 şi 39 de ani; 20% între 50 şi 55 de ani; 14% peste 55 de ani; 7% sub 25 de ani şi 5% între 25 şi 29 de ani. Am încheiat deja cu Ministerul Educaţiei un protocol prin care vrem să extindem Programul A doua şansă astfel încât să sprijinim aceste aproape 14 .000 de persoane vulnerabile să îşi completeze educaţia, să poată dobândi o calificare pe baza căreia să îşi găsească apoi un loc de muncă”, a spus Raluca Turcan.

Ea a afirmat că pentru 5.245 de oameni, dispoziţia de repartizare nu înseamnă doar că au acces la un loc de muncă, ci şi şansa de a ieşi din capcana dependenţei faţă de stat şi de a-şi face un viitor mai bun pentru ei şi pentru familiile lor.

„Sunt şi câteva zeci de oameni care s-au angajat deja în urma acestei campanii. Poate că nu cifra exactă a acestora este cea mai relevantă, ci mesajul pe care aceşti oameni îl transmit celorlalţi aflaţi în situaţii similare: şi anume că poate fi schimbată percepţia asupra posibilităţii de a reuşi. Cei mai mulţi dintre ei în momentul de faţă consideră că situaţia în care se află este umilitoare, că nu mai au nicio şansă şi că statul, de asemenea, nu face nimic pentru ei, pentru a îi ajuta la modul real. Punerea instituţiilor la treabă este un lucru important. Şi un alt lucru care este la fel de important de comunicat este faptul că modele de reuşită în comunităţile marginalizate reprezintă cu adevărat modele”, a declarat Raluca Turcan.

Ea a precizat că în urma campaniei vine şi cu un set de măsuri prin care să ofere un sprijin mai consistent peroanelor vulnerabile, inclusiv pe partea de ocupare.

Astfel, ministrul Muncii a menţionat reglementarea de condiţii de acordare şi cuantumuri diferenţiate ale ajutorului social pentru persoanele vârstnice 65+, care nu beneficiază de un drept de pensie şi/ sau nu au venituri din alte surse.

De asemenea, se intenţionează diversificarea serviciilor sociale furnizate persoanelor vârstnice, finanţarea acestora, standarde justificate de faptul că, din datele incluse în Raportul Campaniei se observă că această categorie de persoane de peste 65 de ani este principala categorie de persoane supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială.

Ea a menţionat că se intenţionează reglementarea pachetului minim de asistenţă socială, reprezentând servicii de asistenţă socială minime obligatorii, acordate pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale, precum şi reglementarea soluţiilor aplicabile în situaţia în care UAT nu identifică un asistent social.

Raluca Turcan a spus că intenţionează să reanalizeze prevederile Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2021 – 2027 şi Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2021-2027.

„Nu mai puţin important e că urmărim stimularea încadrării în muncă a persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social şi vom veni cu o normă legală de prelungire cu 6 luni a perioadei de acordare a acestui drept şi după încadrarea în muncă, dacă aceştia se încadrează pentru o perioadă de minimum 12 luni”, a spus Raluca Turcan.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015