Conecteaza-te cu noi

Asul de trefla

Radiografia sufletului meu

Avatar

Publicat

pe

M-am născut ca orice om normal, cu particularităţile și cu defectele sale ce vor avea să apară pe parcursul vieţii, cu calităţile ce vor avea să fie învăţate, cu valori ce vor avea să fie însuşite din anturaj, cu dorinţe ce se vor inspira din suflet. M-am născut ca orice om normal, dar în acelaşi timp, nu sunt ca orice om normal, aşa cum nici un om normal nu e ca orice alt om normal. M-am născut cu propriile mele reguli, propriile mele piese de puzzle care-mi formează sufletul, persoana, dar în acelaşi timp fără alte piese cheie pe care, ca orice om, am de gînd să le caut pentru tot restul vieţii. Am de gînd să fiu egoist pînă cînd voi găsi ceea ce mă va completa pe de-a-ntregul, după care voi da tot ce am persoanelor dragi. Asta îmi doresc..
Ca multor oameni, însă, mi-a fost foarte greu să-mi dau seama cine sunt cu adevărat şi ce-mi lipseşte pentru a fi fericit şi o vreme îndelungată am încercat să mă cunosc, să ştiu cine sunt, de ce am nevoie, din punct de vedere esenţial, lucrurile fără de care viaţa mea nu are nici un rost, să ştiu spre ce mă îndrept, să ştiu ce am de căutat ca să fiu fericit, să nu fiu dezamăgit cu prostii contrafăcute care nu puteau decât să mă ridice până la nori, metaforic vorbind şi apoi să mă arunce foarte tare la pămînt, tot metaforic vorbind… deşi senzaţia ulterioară poate fi luată şi la propriu, luând în considerare cum vine pe tine şi îţi distruge… unele valori, dacă pot să mă exprim aşa.

Am fost trist din cauza faptului că nu ştiam ce-mi doream să ştiu. Nu-mi cunoşteam identitatea, cu adevărat, identitate pe care-o caut cel puţin de pe la… 15 ani. Mă rog, îmi amintesc că-mi puneam întrebări ciudate pe la vârsta aia, întrebări care rămâneau pentru mine, asta în cazul în care-mi doream să dau aparenţă normalităţii, să nu fiu exlus din turma de oameni de care aveam atâta nevoie. Se pare că nu sunt chiar normal şi nu prea am fost niciodată. Sau poate am fost cât eram micuţ şi aveam nevoi simple. Acum nu mai prea contează. M-am plictisit să-mi dau frâu liber dorinţelor fizice… m-am săturat să trăiesc sănătos din punct de vedere fizic, dar niciodată satisfăcut stiind că mereu ceva lipseşte. Cred că ştii ce urât poate fi când trăieşti, mult timp, o viaţă pe jumătate. Simţi că e pe jumătate… la început nu e mare brînză, suporţi, în funcţie de cât calm ai în tine, în funcţie de cât de bine te cunoşti şi cât de bine ştii de ce ai nevoie să fii satisfăcut, din toate punctele de vedere. În timp, însă, răbdarea scade, la fel ca şi motorina unei maşini… poţi să mergi, laşi totul aşa cum e, mergi mai departe, fără să te opreşti şi ce dacă motorina scade? Încă mai este, până se termină… nu ştii exact când se termină, pentru că eşti atent la drum, la muzică, la oameni de pe stradă, la locuri de văzut, până când… vezi că s-a terminat.

În timp am început să găsesc esenţialul de care am nevoie pentru a-mi completa sufletul, sau mi-am dat seama de ce am nevoie..
Da, am aflat esenţialul… şi nu, nu pot să redau în cuvinte. Mi-ar trebui o experienţă în exprimare mai ceva decât Eminescu şi foarte multă răbdare să redau fiecare detaliu… dar cel puţin ştiu că îl am întipărit în minte şi pot să-l recunosc, pot să-l trăiesc, pot să-mi dau seama că totul e acolo, sau mare parte din piese… dacă le aflu pe restul pe parcurs sau nu, nu prea contează acum… sunt aproape de finish şi am început să şi văd, pe alocuri, bucăţele din fericirea asta. Da, odată ce-ţi dai seama ce vrei, imediat începi să cauţi acel ceva, nu? Sigur că da… însă asta nu înseamnă că dacă găseşti poţi să şi păstrezi.

Victor N. Bogdan

Continuați să citiți
Clic pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015