Connect with us

Remember

Robia romilor

Partida Romilor

Published

on

Originea primilor romi, ca fiind indiană, este cunoscută mulțumită limbilor lor, dar nu și originea robiei romilor în spațiul Pricipatelor Române deoarece nu sunt documente care să dovedească precis cum au ajuns romii pe teritoriul țărilor române și cum au intrat în robie.

Istoricul Nicolae Iorga corelează apariția rromilor pe aceste meleaguri cu Invazia mongolă în Europa din 1241, sugerând probabilitatea ca robii rromi (care erau cercetașii, iscoadele, rotarii, crescătorii de cai, căruțașii, căldărarii, pielarii, corturarii și fierarii mongolilor și mai târziu ai tătarilor) să fi fost preluați de la mongoli și tătari în secolul al XIV-lea, odată cu înfrângerea acestora de către regii poloni sau ungari, de către voievozii români sau de către țarii ruși (robia rromilor existând în toate aceste țări, dar și în Persia și Asia centrală care au fost de asemenea dominate de mongoli și tătari).

Primele documente care le atestă existența certă îi prezintă deja înrobiți:

În anul 1385, Dan I, domnitorul Țării Românești, emite un hrisov prin care dăruiește Mănăstirii Tismana anumite pământuri. Se adaugă și 40 de sălașe țigănești.

În „Bogdania” Moldo-Vlahia sau Moldova, în anul 1428 sunt amintiți pentru prima oară țiganii. Alexandru cel Bun, printr-un hrisov, dăruiește Mănăstirii Bistrița 31 de sălașe de țigani și 12 bordeie de tătari.

Se amintește despre țigani și în alte mănăstiri, cum ar fi Moldovița, prin anul 1434.

Act prin care voievodul Vasile Lupu întărește posesiunea unui număr de țigani lăsați moștenire de Maria, fiica lui Ionașco Stroici

Act prin care voievodul Vasile Lupu întărește posesiunea unui număr de țigani lăsați moștenire de Maria, fiica lui Ionașco Stroici

Robia este așadar atestată în secolul al XIV-lea, legată fiind deja de rromi, de Domnie și de mănăstiri, ca în alte părți în Europa, unde cu secole mai înaite, slavii încă ne-creștinați erau luați ca sclavi în regatele creștine din occident (Franța, Imperiul Germanic, Regatul Ungariei), etimologia cuvântului sclav provenind de la slavi (nu de la servus din latină), alt exemplu fiind sclavia reciprocă practicată între sarazinii musulmani sau evreii hazari pe de-o parte, și creștinii din regatele occidentale sau din Rusia Kieveană pe de alta.

Un afiș privind vânzarea robilor țigani din Muntenia, publicat de Ian Hancock în 1987, a fost demonstrat a fi fals.

Deși Codul penal din Muntenia al anului 1818 preciza că „Toți țiganii sunt născuți robi” și că „Țiganii fără stăpân sunt proprietatea statului”, exista un număr mic de robi care nu erau rromi, îndeosebi printre „tâmpiți” (handicapații mintali) și tătari capturați în bătălii, și de romi care nu erau robi (printre familiile înstărite, care-și răscumpăraseră robia sau printre romii „sloboziți”, adică eliberați, care se regrupau în „Slobozii”), dar aceștia nu mai erau denumiți țigani, cuvânt care devenise sinonim cu rob.

Legile referitoare la țigani erau cam aceleași peste tot. Robii erau proprietatea stăpânului, care dispunea de ei ca de orice alt bun, putând să îi cumpere sau să îi vândă, să-i dăruiască, să-i lase moștenire. Îndeobște, nu se separau familiile prin vânzare la stăpâni diferiți. Condițiile în care erau ținuți țiganii puteau fi mizerabile, totul depinzând de firea stăpânului.

Robii și în special băieșii au început să migreze în mai multe direcții: dinspre Transilvania (zona auriferă) spre partea de sud a Ungariei, spre nordul Serbiei și nordul Croației de astăzi, spre sud în Țara Românească și Bulgaria și spre est în Moldova. Această migrație ar fi pornit la sfârșitul secolului al XVI-lea. Și-au continuat ocupația legată de aur, la care au adăugat ulterior prelucrarea lemnului în ustensile de gospodărie.

În unele arhive din Serbia se găseau la începutul secolului al XX-lea documente din prima jumătate a secolului al XIX-lea ce atestau intrarea în țară a unor grupuri de rudari care fugeau din robie.

În Serbia sunt comunități de băieși care se autodefinesc ca români, chiar și tinerii care cunosc doar puțin limba română dar și alte comunități care se declară țigani români, altele care caută să se confunde cu populația majoritară și altele care participă la activitățile organizațiilor de romi de limbă romani.

Pe teritoriul actual al Ungariei, majoritatea băieșilor s-a așezat între 1893 și 1918, dar imigrarea lor a continuat și între cele două războaie mondiale și în primii ani de după al Doilea Război Mondial. Un număr mai mic de băieși a emigrat și în Croația, Slovenia și Slovacia.

Un călător german, Heinrich Renner, pomenește despre caravlahii din Bosnia în cartea sa din 1897. De regulă se face o confuzie intre vlahii/românii din Bosnia și Croația numiți caravlahi sau morlaci (turcii notau punctele cardinale cu culori; negru/cara însemna nord) și romii veniți în secolele XVI-XVII. Caravlahii sunt vlahii/românii localnici, urmași ai populației latinofone din Balcani .La stăpânii cruzi, pedepsele severe și bătaia erau frecvente, o zicală veche afirmând „nu prânzi și nu cina la stăpânul rău, dacă nu vrei să mănânci ciorbă de muci și scuipați”.

S-au păstrat numeroase documentele interne care relatează schimburi de proprietăți contra vite sau robi țigani ori produse de ale solului. Astfel, de exemplu, în 1612 se dă un cal pe un țigan cu femeia și copii săi. În 1619 o țigancă este plătită cu 40 lei și 2 boi iar în 1710 cu 30 vedre de miere se cumpără o țigancă.

În secolul al XIX-lea, generațiile de tineri instruiți în vestul Europei adoptă concepțiile progresiste occidentale. Se creează astfel un puternic val antisclavagist si este desființată la jumătatea secolului al XIX-lea, ca o consecință a campaniei purtate de tinerii revoluționari care au adoptat ideile liberale ale iluminismului.

În programul progresist al Revoluției din 1848 se cerea dezrobirea țiganilor. Aarhimandritul Iosafat Snagoveanul, luând parte la această revoluție, a fost ales membru în Comisia pentru dezrobirea țiganilor, împreună cu Cezar Bolliac și Petrache Poenaru, fapt pentru care a fost exilat din Țara Românească, ajungând la Paris, unde a înființat prima capelă românească, în anul 1853. A murit în exil, departe de țară și de romii pe care-i prețuia.

Înfrângerea Revoluției din anul 1848 a însemnat apusul procesului de eliberare a țiganilor. Bucuria izbăvirii a durat prea puțin.

După aproape 8 ani, la 8/20 februarie 1856 a fost votată „Legiuirea pentru emanciparea tuturor țiganilor din Principatul Țării Românești“. Va fi desființată robia țiganilor particulari, dându-se drept despăgubire 10 galbeni pentru fiecare țigan, din Casa fondului de despăgubire. Erau obligați să se statornicească, iar nomazii să se așeze în satele unde doresc, cu obligația de a avea locuințe și gospodării proprii.

Așadar, votarea celor două legi, în anul 1855 în Moldova și în 1856 în Țara Românească, va constitui practic cea din urmă etapă a dezrobirii țiganilor, fiind prima mare reformă socială, când cetățenii aceleași țări aveau aceleași drepturi, fără nici o discriminare. La puțin timp, în 1865 s-a desființat sclavia și de pe tot teritoriul Statelor Unite în urma Războiului Civil American.

Sursa: Wikipedia 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015