Conecteaza-te cu noi

News

Sancțiuni penale pentru vânzarea copiilor de romi

Avatar

Publicat

pe

Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului are date certe privind delictele semnalate în comunitatea romilor din Liești. Cercetările Direcției și ale Poliției pentru stabilirea efectelor unor tradiții, în sensul unirii averilor țiganilor din Liești prin preluarea copiilor, pot avea conotații penale, chiar dacă în această fază a cercetărilor nu sunt clare împrejurările în care copii au devenit un fel de marfă și obiect al unor afaceri dintre membrii comunității.

O aplicare radicală a legii este cerută de această dată și de șeful Biroului pentru romi din Județul Galați.

Șefa biroului pentru romi din județul Galați și bulibașa comunității de romi din Liești au fost factorii activi ai dezbaterii naționale privind căsătoriile din interes ale copiilor. De această dată, practica promisiunii copiilor a fost adusă în atenția autorităților-Direcția Protecției Copilului, Poliție și Parchete, pentru a fi analizată și sancționată conform legilor.

Reprezentanții comunităților de romi și autoritățile de protecție a drepturilor copilului vor să fie aplicate cu strictețe legile, și eventualele violențe aplicate copiilor din Liești, preluați ca parte a unor înțelegeri de interese între părinți, să fie sancționate exemplar, inclusiv penal, pentru a servi de model de comportament responsabil.

Continuați să citiți
Clic pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015