Connect with us

La zi

Satu Mare: Primar de comună, cercetat penal după ce ar fi participat la o adunare de 30 de romi

Partida Romilor

Published

on

Primarul comunei Acâş, Tibor Balog, este cercetat penal după ce ar fi participat o adunare de 30 de persoane, în localitate, procurorii precizând, miercuri, într-un comunicat de presă, că acesta „avea obligaţia de a impune respectarea restricţiilor de adunare”.

„În data de 13 aprilie, organele de poliţie din cadrul postului Acâş sau sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul B.T., la data de 12 aprilie, în jurul orelor 20,00-20,30, s-a deplasat în cartierul de romi din localitatea Acâş, unde a avut loc o adunare de aproximativ 30 de persoane, deşi avea obligaţia de a impune respectarea restricţiilor de adunare conform Ordonanţei Militare emisă de Ministerul Afacerilor Interne, nerespectând astfel măsurile privitoare la prevenirea şi combaterea bolilor infecto-contagioase”, a precizat sursa citată.

Urmărirea penală este efectuată de lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul postului comunal de poliţie Acâş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.

Primarul comunei Acâş, Tibor Balog, nu a putut fi contactat.

Totodată, o altă persoană este cercetată pentru zădărnicirea combaterii bolilor, întrucât a participat la respectiva întâlnire deşi avea obligaţia de a sta în autoizolare la domiciliu.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015