Connect with us

Eveniment

Târgul meşterilor populari din România, organizat de Muzeul Ţării Crişurilor între 16 şi 18 iulie

Published

on

Peste 150 de meşteri populari din diferite zone geografice şi etnografice ale ţării vor participa, în perioada 16-18 iulie, la Târgul meşterilor populari din România, organizat de Muzeul Ţării Crişurilor (MTC) din Oradea în parcul Bălcescu.

Potrivit unui comunicat transmis luni de organizatori, la această manifestare sunt aşteptaţi meşteri populari din Maramureş, Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania şi Crişana, care vor prezenta publicului vizitator o diversitate impresionantă de obiecte – ceramică, obiecte de fier, lemn, papură şi împletituri din nuiele, piese textile, port popular tradiţional, podoabe, pictură naivă, icoane pe sticlă, ouă încondeiate şi multe altele.

Ca şi la celelalte ediţii, sunt invitaţi meşteri populari din Serbia, care vor aduce obiecte din lemn şi machete de instalaţii tehnice, precum şi din Republica Moldova, care vor veni cu podoabe ţărăneşti, jucării din lemn şi ceramică neagră.

Şi în acest an vor fi prezentate creaţiile asociaţiilor unde activează copii cu dizabilităţi, precum Asociaţia „Down” Oradea sau Casa „Steaua Norocoasă”.

Târgul, ajuns la ediţia cu numărul 28, este organizat de Muzeul Ţării Crişurilor în colaborare cu Consiliul Judeţean Bihor şi Centrul de Cultură al Judeţului Bihor, în parteneriat cu Asociaţia „Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor” şi Teatrul „Regina Maria” – Ansamblul Folcloric „Crişana”.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015