Connect with us

Sanatate

Tătaru: UE a contractat 30 de milioane de doze de vaccin anti COVID-19. România va avea asigurate 4% din acestea

Partida Romilor

Published

on

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi că, în perspectiva apariţiei pe piaţă a unui vaccin împotriva COVID-19, probabil la începutul anului viitor, Uniunea Europeană a contractat 30 de milioane de doze, într-o primă tranşă, iar România, raportat la numărul de locuitori, are asigurat 4% dintre acestea.

„După cum ştiţi, în studiul unui vaccin sunt faza I, faza II, în general sunt pe un eşantion mai mic şi pe persoane sănătoase, fără comorbidităţi. Urmează un stadiu sau o fază III în care sunt eşantioane mai mari şi pentru persoane cu comorbidităţi. În acest moment, din ce ştim noi şi de la partenerii noştri europeni, sunt în jur de 6 firme care fac acest studiu, două dintre ele sunt care au trecut, deja, la faza III. La nivelul comunităţii europene noi sunt angrenaţi şi suntem, să spunem, prinşi în această iniţiativă, urmând ca din ianuarie, poate, să beneficiem şi de primele doze de vaccin. Comunitatea europeană va primi 30 de milioane într-o primă tranşă, având discuţii şi contracte ferme cu o serie de firme, iar noi urmează să primim o parte din aceste vaccinuri, raportat la numărul de populaţie. S-a decis, din cele 30 de milioane de doze de vaccin care vor fi primite într-o primă tranşă de comunitatea europeană noi suntem cu 4% – 1.290.000 de doze”, a precizat Nelu Tătaru, la Digi 24.

Ministrul a arătat că numărul total de doze de vaccin anti-COVID contractat de comunitatea europeană până în prezent se ridică la „300 de milioane de doze”, adăugând că există discuţii pentru un număr suplimentar.

El a explicat că în situaţia primirii acestor doze de vaccin într-o primă etapă vor fi vaccinate „grupele extreme şi persoanele care lucrează direct cu populaţia, personalul medical, profesorii, personalul didactic”.

„În fiecare lună comunitatea europeană va primi din aceste contractări un număr de vaccinuri din care noi beneficiem de acel 4%”, a spus Tătaru.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015