Connect with us

Asul de trefla

Tulcea: Un cartier din oraşul Babadag cu populaţie majoritar de etnie romă – în carantină

Partida Romilor

Published

on

Un cartier din oraşul tulcean Babadag a intrat, sâmbătă, în carantină, după ce un sfert din testele făcute în această zonă au fost confirmate cu noul coronavirus, a anunţat Instituţia Prefectului Tulcea, într-un comunicat de presă.

Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei instituie, în perioada stării de urgenţă, măsura de carantinare a cartierului Bendea, delimitat de râul Tabana, E87 şi străzile Băilor, Viilor, Carierei, Vlad Ţepeş, Gheorghe Lazăr, Măcriş, Heraclea, Boteanu, Ştefan cel Mare şi strada Fabricii.

„Facem precizarea că din acest cartier, în urma efectuării a 49 de teste la persoane simptomatice, au fost confirmate pozitiv la COVID-19 până azi un număr de 12 persoane, şase dintre ele în cursul zilelor de 16 şi 17 aprilie. Măsuri de supraveghere şi pază pentru primele locuinţe din acest cartier în care au fost confirmate primele cazuri au fost luate de către Poliţia Oraşului Babadag încă din data de 10 aprilie, ulterior fiind suplimentate forţele cu alţi angajaţi ai structurilor MAI, MApN şi ai Primăriei Babadag”, se arată în comunicatul de presă.

Sursa citată precizează că în cartierul Bendea locuiesc aproximativ 2.500 de cetăţeni, majoritate de etnie romă.

„Potrivit datelor centralizate din verificările în teren, în 148 de case din cartierul Bendea locuiesc peste 10 persoane, la una dintre acestea fiind înregistrate 42 de persoane, fapt ce duce la creşterea riscului de transmitere a virusului. Potrivit datelor centralizate la nivelul Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, în ultima perioadă s-au întors din străinătate aproximativ 900 de persoane din oraşul Babadag, la data de 17 aprilie fiind 191 de persoane în izolare la domiciliu”, se precizează în comunicatul Instituţiei Prefectului Tulcea.

Conform sursei citate, măsurile impuse până vineri pentru suplimentarea forţelor de ordine nu au avut efectul scontat deoarece persoanele din acest cartier se deplasează liber, fără a respecta restricţiile impuse prin ordonanţele militare, iar imobilele în care locuiesc sunt cu intrări multiple şi imediat după plecarea forţelor de ordine reapar pe străzi sau se deplasează prin curţile interioare, gardurile fiind deteriorate sau inexistente.

Până vineri, autorităţile tulcene au anunţat 25 de cazuri confirmate cu noul coronavirus şi niciun caz de deces.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015