Connect with us

Social

ANPIS: Aproape 181.000 de persoane au beneficiat, în iulie, de indemnizaţii pentru creşterea copilului

Partida Romilor

Published

on

Numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului a fost în luna iulie de 180.998, în coborâre cu 4% faţă de iunie, când 188.514 persoane au primit acest ajutor social.

În perioada menţionată, 12.430 beneficiari au fost suspendaţi de la plată, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Indemnizaţiile pentru creşterea copilului plătite în luna iulie 2020 au însumat 397,77 milioane de lei, în scădere faţă de luna iunie, când au fost plătite indemnizaţii de 397,771 milioane de lei.

Suma medie a fost de 2.197,66 lei, în creştere faţă de iunie (2.142,11 lei), în condiţiile în care media numărului de zile în care a fost plătită această prestaţie socială a fost de 30,11 în iulie, faţă de 28,73 în iunie.

În iulie 2020, cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti, respectiv 25.589, precum şi în judeţele Cluj – 9.401, Timiş – 8.461 şi Iaşi – 7.447.

În ceea ce priveşte beneficiarii suspendaţi de la plată, cei mai mulţi se înregistrau în Capitală (2.164) şi în judeţele Timiş (607), Iaşi (583) şi Cluj (581).

Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în Bucureşti, de 3.281,37 lei, Ilfov – 2.763,82 lei şi Cluj – 2.695,49 lei.

Conform OUG nr. 82/8 noiembrie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cuantumul minim al indemnizaţiei se raportează la indicatorul social de referinţă. Astfel, cuantumul minim al indemnizaţiei lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinţă (respectiv, începând cu luna ianuarie 2018, acest cuantum minim este de 1.250 lei).

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015